
Proiectul autostrăzii A13 Braşov – Bacău a fost predat la Compania Națională de Investiții Rutiere, înființată în urma reformelor implementate prin PNRR, care urmează să finalizeze studiul de fezabilitate. De câțiva ani, diverse companii au încercat să întocmească acest document, care este esențial și obligatoriu pentru începerea lucrărilor, dar din diverse motive, studiul nu a fost terminat până acum.
În lungime de aprox. 162 de km, autostrada face parte din coridorul de conectivitate „Carpatia”, fiind inclusă în Planul Investițional al României 2021 – 2030.
Secretarul de stat la Ministerul Transporturilor, Gabriel Bunduc, a dat, în această dimineață, pe pagina personală de socializare, detalii despre această decizie :
„În urma discutiei pe care am avut-o astazi cu domnul Gabriel Budescu, directorul general al CNIR, consider ca preluarea obiectivului de investiții de către CNIR este – fără îndoială – un important pas înainte, în condițiile în care realizarea studiului de fezabilitate a bătut pasul pe loc, în principal din cauza costurilor date peste cap de consecințele pandemiei şi ale războiului din Ucraina, precum şi de crizele suprapuse în domenii precum prețul energiei şi al materiilor prime sau asigurarea mâinii de lucru calificate.
Noul proiectant, Consitrans, şi-a probat seriozitatea şi profesionalismul pe A7 „Autostrada Moldovei”, unde atât proiectarea, cât şi execuția lucrărilor se desfăşoară în ritm alert, în conformitate cu calendarul strâns asumat prin PNRR. Valoarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate la A13 este de 81 milioane lei (fără TVA). Durata este de 24 de luni, realizarea propriu-zisă a SF-ului fiind începută în septembrie 2024”, a transmis oficialul din Ministerul Transporturilor.

