
În perioada 20-22 decembrie, pe fațada Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe vor fi proiectate 2.660 de desene care au fost trimise la Biroul de Imagine al Primăriei.
Juriul format din specialişti în design şi imagine au evaluat toate desenele trimise de copii, iar cele mai interesante dintre ele vor fi premiate vineri, 20 decembrie, de la ora 18:00, la Scena de piatră din Piața Centrală, timp în care vor fi proiectate desenele câștigătoare, scrie weradio.ro.
Programul proiecțiilor şi lista câştigătorilor:


