
Viețuitoarele pădurii sunt „personajele” celui mai nou clip al celor de la Regia Locală a Pădurilor Krondstadt, realizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Urși, cerbi, mistreți, vulpi sau huhurezi au fost suprinși de camerele video din păduri de-a lungul anului, iar cele mai spectaculoase imagini au fost integrate în clipul „colind”.
Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. administrează peste 14.000 ha fond forestier – proprietate publică a Municipiului Braşov. În suprafața de fond forestier administrată de către R.P.L.P. Kronstadt R.A. sunt constituite trei rezervații naturale, respectiv Rezervația Muntele Tâmpa, Rezervația Postăvarul și Rezervația Stejerișul Mare. Suprafaţa administrată de regie este amplasată în principal în imediata vecinătate a Municipiului Brașov, în masivele Postăvarul și Piatra Mare, dar și în Masivul Ciucaș, în bazinul râului Târlung, pe versanții Munților Gârbovei și pe versantul estic al Munților Perșani, în totalitate pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov.

