
Ministerul Energiei a anunțat prelungirea cu un an a termenului-limită pentru instalarea repartitoarelor de căldură în locuințele racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că o parte importantă a acestui demers este sprijinirea familiilor vulnerabile. Guvernul a alocat o subvenție de până la 750 de lei per gospodărie eligibilă, pentru acoperirea costurilor de achiziție și montare a repartitoarelor. „Ne dorim ca bugetul românilor să nu fie afectat, de aceea am alocat un buget substanțial din fondurile Ministerului Energiei”, a declarat ministrul.
Subvenția va fi acordată numai după ce repartitoarele și robineții pentru reglarea consumului vor fi instalate de o firmă autorizată, până la data limită stabilită. Ministerul Energiei va elabora în perioada următoare o ordonanță de urgență care să stabilească mecanismul de acordare a acestui sprijin financiar.
Odată cu amânarea termenului de conformare, Guvernul a suspendat și aplicarea sancțiunilor pentru cei care nu și-au montat repartitoare. Astfel, prevederile legii serviciului public de alimentare cu energie termică (Legea nr. 325/2006) care reglementează aceste obligații au fost prorogate până la finalul anului 2025.
Măsura are dublu scop: pe de o parte, permite gospodăriilor să se conformeze noilor cerințe într-un termen mai flexibil, iar pe de altă parte, asigură protecția consumatorilor vulnerabili în fața costurilor ridicate. „Dăm astfel curs solicitărilor venite din partea societății civile și acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive”, a mai precizat Sebastian Burduja.
Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței de Guvern din 30 decembrie 2024.

