
Plăți ilegale de peste 300.000 de euro au fost descoperite de către auditorii din cadrul Primăriei Brașov la Clubul Sportiv Corona Brașov. Acestea au fost făcute în timpul mandatului lui Allen Coliban, în prezent deputat ales pe listele USR, fără respectarea Legii nr. 69/2000 a Educației Fizice și Sportului, precum și pentru activități sportive care nu au fost aprobate de Consiliul Local Brașov în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Clubului (detalii aici).
Darnici, dar cu bani din buzunarul tuturor brașovenilor
De altfel, „dărnicia” a fost la cote maxime și la capitolul salarii, unde conducerea instalată de fostul edil nu a făcut rabat de la a-i mulțumi pe sportivi. Banii nu au venit din vreo sursă externă sau din vreo sponsorizare, ci de la bugetul local, respectiv din buzunarul tuturor brașovenilor.
De exemplu, la Secția de Volei, echipă care a devenit anul trecut campioană a României, sportivii aduși de peste hotare, ținând cont că Brașovul nu a avut o pepinieră de unde să formeze o echipă profesionistă (cu excepția secției feminine unde există o echipă secundă, care nu a avut însă nici un fel de performanță), salariile au fost cu adevărat de campioni. Mai mult, secția de volei a clubului Corona a avut nevoie și de o serie de „ajutoare”, cum ar fi niște statisticieni. Angajați în baza unor contracte de activitate sportivă, chiar dacă nu se încadrau în cerințele legale, Ștefan Martin Hermann (cu un salariu lunar curpins între 5.611 lei și 5.957 de lei – brut – în sezonul 2023 – 2024, și de 9.445 de lei sezonul 2024 – 2025) și estonianul Mart Pajusalu, cu o contraprestație brută lunară cuprinsă între 9.511 și 23.400 de lei în sezonul trecut și de 19.954 de lei în sezonul în curs.
Totodată, și operatorul video (Adrian Constantin Ghiurluc), angajat însă la secția Handbal, a fost mulțumit de către conducerea clubului cu un venit lunar în mână de 12.500 lei. O sumă la care nici nu visează unii șefi din instituțiile subordonate municipalității brașovene.
Pe lângă salariile fixe stabilite pentru sezonul competițional 2024 – 2025, s-au mai adăugat însă și diverse premii sau diurne pentru deplasări.
Vă prezentăm în continuare câteva dintre salariile de top, plătite de club.
Salarii lunare echipa masculină de volei:
Radke Murilo (Brazilia) – 35.950 lei
Davide Kovac (Serbia) – 35.500 lei
Filip Kovacevic (Serbia) – 26.500 lei
Andrey Melinkov (Azerbaijan) – 25.556 lei
Ewoud Gommans (Olanda) – 25.550 lei
Dusan Stojsavljevic (Croația) – 25.000 lei
Graham Beau James (Australia) – 22.223 lei
Augusto Colito Lopes (Spania) – 22.000 lei
Federico Arquez (Argentina) – 17.778 lei
Salarii lunare echipa feminină de volei:
Milanova Aleksandra Ivanova (Bulgaria) – 32.250 lei
Hoeft Shayla Taylor (SUA) – 20.500 lei
Andelija Draskovic (Serbia) – 13.000 lei
Galina Elin Karabasheva (Bulgaria) – 13.000 lei
Maja Lasic (Bosnia și Herțegovina) – 11.000 lei
De cealaltă parte, antrenorul principal al senioarelor de la volei, Ciprian Dârnescu, are în acest sezon competițional un câștig de 17.000 lei.
Salariile „de top” de la alte secții ale clubului:
Bobana Klikovac (Muntenegru) – handbal – 42.950 lei
Azenaide Danila José Carlos (Angola) – handbal – 35.000 lei
Alex Dubeau și Sebastien Piche (Canada) – hochei încasează fiecare câte 25.000 lei
David Levin (Israel) – hochei – 30.000 lei
Nikola Jevtovic (Serbia) – baschet – 36.000 lei
Echipa de auditori din cadrul Primăriei a recomandat clubului să „recupereze la valoarea justă sumele plătite în cazul contractelor identificate ca fiind nelegal încheiate, adică pentru activități / activități sportive care nu au fost aprobate prin Regulamentul de Organizare și Funcționare al clubului”.


3 comentarii
Pentru asta platim impozite ? Permite legea asa ceva ? Parca am fi in plin comunism ! Vor sport platit bine ? Faceti cluburi profesioniste ! NU DIN BANI PUBLICI !!
Sumele ar trebui recuperate de la cei care au semnat finantarile,dar in Romania democratica se va recupera la PASTELE CAILOR si se va acoperi de la buget nici macar vinovati nu vor fi destituiti.
Offf, nu se mai naste primar ca scripcaru, ce ne am face daca in urmatorii 4 ani nu demasca tot dezmatu asta. Ca oamenii de asta l-au votat. Nu vrea nimeni trotuare curate, parcuri curate, aer curat. Nu… noi vrem sa aflam cum a cheltuit banii primaru de dinainte. Ca Scripcaru 16 ani a fost sfant.