
Ploșnițele de pat (Cimex lectularius) devin o problemă reală pentru sănătatea și confortul tău pe timpul nopții, dacă ajung să se reproducă fără să fie înlăturate la timp.
Ploșnițele apar în casă, de obicei, prin bagaje, haine, mobilă second-hand sau alte obiecte care au fost în contact cu zone și obiecte deja infestate.
Insectele preferă paturile și zonele din apropierea acestora deoarece au acces ușor la hrană, adică la sângele uman, pe timpul somnului. Același mediu le oferă spațiu ideal pentru a-și depune ouăle, iar pe timpul zilei pot să rămână ascunse și în siguranță.
Acești mici paraziți sunt ușor de recunoscut grație unui corp mic, oval, de culoare brun-roșcată, iar dimensiunea lor este comparabilă cu cea a unui sâmbure de măr.
Dincolo de formă și culoare, ploșnițele lasă semne vizibile care indică invazia sau infestarea patului, implicit a casei.
Printre semne, se remarcă:
Miros neplăcut: Infestările masive pot produce un miros dulceag sau neplăcut, specific paraziților, sesizabil cu ușurință în zonele patului unde se ascund și își depun ouă.
Mușcături pe piele: Acestea sunt mici, roșii, de obicei grupate în linii; mușcăturile pot provoca și mâncărime.
Pete de sânge pe lenjeria de pat: Apar din cauza zdrobirii accidentale a ploșnițelor în timpul somnului.
Citiți mai multe detalii, pe lovedeco.ro.

