
Șapte categorii de pacienți care suferă de boli cronice grave beneficiază, conform legii, de analize medicale și investigații imagistice gratuite de monitorizare a bolii. Codurile „Monitor” de pe biletele de trimitere le asigură acestora accesul la analize chiar și atunci când laboratoarele și clinicile au epuizat plafonul – suma contractată lunar cu CAS.
La majoritatea laboratoarelor și clinicilor mari unde se fac analize medicale, plafonul – banii pentru analize decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate – se epuizează în primele zile ale lunii. După acel moment, pacienții au de ales între a plăti din buzunar sau a aștepta luna următoare, când furnizorii de servicii aflați în contract cu CNAS primesc o nouă tranșă de bani pentru a oferi analize decontate. În cazul investigațiilor imagistice complexe – RMN sau CT – listele de așteptare se întind chiar pe luni de zile.
În încercarea de a evita aceste situații, Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate au decis să prioritizeze anumite categorii de pacienți cu afecțiuni grave. Ai dreptul la analize gratuite de monitorizare a bolii, efectuate cât mai rapid posibil, dacă suferi de una dintre următoarele 7 categorii de afecțiuni cronice:
- Monitor 2 – Cancer
- Monitor 3 – Diabet
- Monitor 4 – Boală cardiovasculară
- Monitor 5 – Boală rară
- Monitor 6 – Boală neurologică
- Monitor 7 – Boală cerebrovasculară
- Monitor 8 – Boală cronică renală
Pe lângă cele șapte categorii de pacienți, de această facilitate beneficiază și persoanele suspectate de boală oncologică – pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului, persoanele cărora medicul de familie le recomandă o serie de analize de prevenție, gravidele – pentru monitorizarea sarcinii, dar și persoanele neasigurate care au nevoie să fie testate pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C sau virusul HIV. Indicația apare tot pe biletul de trimitere, prin alte coduri distincte.
Unde se pot face analize medicale gratuite în orice moment al lunii
Analizele de laborator și investigațiile imagistice pot fi efectuate la orice furnizor de servicii medicale – de stat sau privat – aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Lista furnizorilor de servicii medicale aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate din toată țara poate fi consultată pe site-ul oficial al CNAS.
Ce trebuie să scrie medicul pe biletul tău de trimitere la analize
Pentru a putea beneficia cu prioritate de investigații gratuite necesare monitorizării uneia dintre cele 7 afecțiuni cronice grave, medicul trebuie să completeze neapărat pe biletul de trimitere codul Monitor. De exemplu: Monitor 2 pentru investigațiile paraclinice necesare monitorizării unei afecțiuni oncologice sau Monitor 4 pentru boală cardiovasculară. Un bilet de trimitere pe care nu apare acest cod, cu toate că faci parte dintr-una dintre cele 7 categorii de pacienți, nu oferă acces cu prioritate la analize. Și pentru restul analizelor prioritizate este necesar un cod special pe biletul de trimitere. În caz contrar, veți aștepta mai mult timp pentru efectuarea lor:
- Cod de la PREV 1 la PREV 7 pentru analize de prevenție.
- Codul SO pentru analize de confirmare/infirmare a suspiciunii de boală oncologică.
- Codul AO pentru analize și investigații recomandate persoanelor asigurate cu afecțiune oncologică.
- Codul G pentru analize și ivestigații de monitorizare a evoluţiei sarcinii.
- Codul HS pentru testarea persoanelor neasigurate pentru hepatitic B, virusul hepatitic C şi la gravidă și virusul HIV.
Ce trebuie să spui neapărat la clinica unde faci programarea?
După ce ai primit biletul de trimitere cu cod de prioritizare a analizelor și ai ales un furnizor de servicii medicale aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, trebuie neapărat să comunici clinicii, atunci când suni să faci programarea, că biletul tău de trimitere are inscripționat acest cod. În cazul în care comunici doar faptul că ai un bilet de trimitere și tipul de analize de care ai nevoie, riști să primești o programare care să se întindă pe câteva săptămâni sau luni.
Ce faci dacă ți se refuză efectuarea analizelor gratuite
Aceste situații sunt rare, susțin reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Totuși, în cazul în care acest lucru se întâmplă, pacienții sunt încurajați să reclame la CASMB sau la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, la adresele de contact de pe site-ul instituției.

