
Povestea familiei Czell începe în Transilvania. Iniţial, numele familiei fusese Zell, dar a fost maghiarizat în decursul istoriei la Czell. Friedrich Thomas Czell, fondatorul marelui concern brașovean Czell, s-a născut la început de secol al XIX-lea (19 septembrie 1816), ca fiu al unui producător de ţesături din lână. Cu un spirit antreprenorial ieșit din comun, F.T. Czell a pus bazele uneia dintre cele mai puternice afaceri de familie, care avea să reziste și să se dezvolte și după dispariția fondatorului, încă două generații. Multe dintre fabricile construite de familia Czell funcționează și astăzi, iar palatele ridicate de membrii familiei constituie până în prezent unele dintre cele mai valoroase clădiri alepatrimoniului arhitectonic al Brașovului.
Friedrich Thomas, întemeietorul concernului Czell
Firma familiei avea ca obiect principal de activitate exportul de lână de oaie și produse din lână. Încă din copilărie, lui Firedrich Thoomas îi plăcea să se ocupe de diverse afaceri mărunte, cumpărând din banii economisiți fructe și alte produse, pe care le comercializa mai departe pentru un minim profit.
Când a plecat la Viena pentru a deveni meșter în tehnica filării lânii, poseda deja economii de 3 000 de florini, o sumă apreciabilă.
Spirit întreprinzător de foarte tânăr, F.T. Czell a cumpărat o mașină Knot din Cehia (Brno), pe care, cu mare greutate a pus-o în funcțiune, într-un atelier din Brașov. Cu moderna mașină cehească, a mărit producția de țesături, devenind cel mai cunoscut producător de stofe din zonă.
Fabrici de spirt și zahăr
Intră în comerțul cu vinuri și alte băuturi alcoolice, înființând o nouă firmă cu cumnatul său Paul Arzt. Înființează o distilerie în Târgul Cailor – actuala stradă Barițiu. În 1871, în urma licitației făcute de „comuna Brașoviu”, „Czell & Arzt” ajunge una dintre cele trei firme cărora li se arendează comerțul cu băuturi în oraș. „Aducerea beuturiloru este numai la St. Bartolomeiu în Brasiovu vechiu și la podu de piatră în Blumăna și este fiecare obligat la sosire a se insinua la o vamă dintre aceste două spre plătirea tacsei beuturiloru aduse contienetorii de alcoholu” se arăta în Publicațiunea Magistratului urban și districtual din 27 Decembre 1871. Cu banii obținuți din comerțul cu băuturi alcoolice, înființează o fabrică mică de bere pe actuala stradă Lungă și o fabrică de spirtoase în Cristian.
Fabrica din Cristian este mărită în decursul anilor şi producția ei de spirt crește constant. Porcii îngrăşați din borhot în crescătoria fabricii sunt cumpărați cu predilecţie la Viena şi Budapesta. Satelor din preajma Cristianului fabrica le-a adus avuţie prin cumpărarea cartofilor. Pentru a avea permanent materie primă pentru distileria sa, F.T. Czell a depus eforturi pentru introducerea culturii cartofului în regiune, cultură prea puţin cunoscută şi extinsă până atunci.
Citiți mai multe detalii, pe casasfatului.ro.

