Scrisoare-manifest a unui absolvent al Colegiului Național Grigore Moisil din Brașov către ministrul Educației : „Geografiei și istoriei li se recunoaște oficial un statut de discipline de „mâna a doua”. Neglijați importanța educației generale”

Un absolvent al Colegiului Național Grigore Moisil din Brașov, actualmente student la Facultatea de Istorie a Universității București, Darius Covaciu, a transmis astăzi o scrisoare- manifest ministrului Educației, Daniel David. Brașoveanul face un „rechizitoriu” la planurile ministrului Educației de a scoate materii precum Istoria și Geografia din prioritățile educaționale din România. Darius Covaciu face această analiză din perspectiva unui „beneficiar” al sistemului de învățământ din România. Scrisoarea deschisă, mai jos:

Scrisoare deschisă către dl. Prof. Dr. Daniel David, Ministrul Educaţiei

(din partea unui proaspăt absolvent de liceu, actual student)

Stimate domnule Ministru,

Citește și:

Raport al Protecției Consumatorilor după controale prin bucătăriile unor localuri: mizerie cruntă, carne stricată, mucegai pe pereți și gândaci

---

VIDEO Descinderi la Râșnov și Bran într-un dosar de contrabandă: polițiștii au ridicat mii de țigarete netimbrate, dar și o armă

---

Un bărbat din Racoș a fost reținut de polițiști după ce s-a întors în casa fostei iubite, pe care o agresase în trecut

A trecut mai bine de o săptămână de când Ministerul Educației, cum este firesc, a trimis planurile-cadru spre dezbatere publică. Îmi amintesc destul de bine, sâmbătă dimineața am aflat și eu de ele, de pe edupedu.ro. În primă fază am fost nedumerit – scria clar, sub formă de tabel, că orele obligatorii de geografie, istorie, fizică, biologie, chimie nu se mai regăsesc în trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a.

După surpriză, a venit șocul și indignarea. Au urmat luări de poziții – din partea unor persoane influente, cadre didactice universitare, academicieni sau pur și simplu profesori cu o deosebită vechime și experiență la catedră – majoritatea coerent și elegant argumentate, la care dvs. ați răspuns într-o manieră similară. Afirm faptul că m-a bucurat să constat că indiferent de pozițiile luate, dialogul a avut transparență, care lipsește în multe alte situații. M-a surprins faptul că nu am văzut luări de poziții publice din partea unor elevi, care, ca „beneficiari ai actului educațional” (pentru a prelua limbajul de lemn mediatico-legislativ) ar fi cei mai în măsură să fie auziți (oare Consiliul Național al Elevilor ce face?). Ca urmare, cu aceeași deschidere și bună-credință sper că veți lua în seamă această scrisoare deschisă, din partea unui absolvent de liceu, pentru care geografia și istoria au avut o însemnătate deosebită în evoluția sa.

La nivel internațional vedem o tendință, din păcate, de diminuare a ponderii „umanioarelor” în programa școlară, de restructurare a conținuturilor, adaptare a materiei în fața a Dumnezeu-știe-ce nevoi (sau agende) etcetera, pentru a ajusta cât mai bine, chipurile, curricula la cerințele societății contemporane. Mă gândesc că în această tendință se înscrie și intenția dvs. de restructurare a planurilor-cadru. Cu toate astea, dincolo de frazele-tip, vă întreb, și vă rog să îmi răspundeți, cum veți ameliora, concret, „problema de securitate națională” (cum excelent remarcați) a analfabetismului funcțional? A interesului tot mai scăzut al elevilor pentru educație și cultură? Într-un articol publicat în „Adevărul” nu cu mult timp în urmă, doi profesori universitari desenau astfel portretul studentului român din anul I: „un tânăr mediocru și ignorant, care nu mai vrea nimic de la viață”. Oare eliminarea unor discipline fundamentale pentru construirea unei identități proprii, locale și de grup, să fie rezolvarea acestor probleme?

Tendința aceasta internațională a fost criticată, tot internațional. Excepționalul medievist francez Georges Minois remarca, plin de amărăciune, că în Franța nu se studiază deloc Evul Mediu ca perioadă, ba chiar istoria nu se mai studiază în cadrul ei cronologic și structural, corespunzând celor trei mari perioade, ci mai mult sub forma unei educații civice. Consecințele sunt că majoritatea covârșitoare a tinerilor francezi sunt analfabeți în ceea ce privește noțiunile istorice elementare. În România vedem o tendință similară, dar diferită ca formă: se păstrează (mult redusă) această predare structurală, dar dispare componenta identitară a predării: geografia României și istoria se vor preda, pentru toți, doar în clasa a 8-a. Și, deși nu doar aceste două domenii sunt „sub asediu” grație măsurilor dvs., mă voi lega preponderent de ele dintr-un motiv personal: ele mă afectează, chiar indignează, cel mai tare, ca fost olimpic la geografie și actual student la Istorie, în București.

Am fost elev la o specializare de matematică-informatică (la Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” renumit chiar pentru specializarea lui în acestă direcție), un caz rar, dar deloc singular, de elev format pe un profil real, care a ales mai departe să studieze la o facultate umanistă. Și nu mă îndoiesc până în prezent că am făcut o alegere bună, întrucât patru ani de matematică și informatică pe pâine mi-au sistematizat mintea, mi-au deschis diferite perspective și abordări, care nu pot să nu spun cât de mult mă ajută în organizarea și asimilarea cunoștiințelor acum, la facultate! Un interes, mai mult o pasiune chiar, pentru geografie, mi-au deschis-o niște profesori remarcabili pe care i-am avut și grație cărora am vrut să fac performanță în acest domeniu. Iar cunoștiințele de geografie mi-au permis o mai bună înțelegere a istoriei, care mă pasiona de când eram mic – și în care, tot de când eram mic, neclintit voiam să urmez o carieră. Aceste două discipline pot spune că nu mi-au fost de folos doar în vederea unei pregătiri profesionale, de viitor istoric (deși nici acest lucru nu este neimportant) – ci mai mult, m-au ajutat să înțeleg lumea în care trăiesc, mecanismele și evoluția societății, să explic microcosmosul uman întocmai cum fizica și matematica explică marele Cosmos. Pentru că aceste discipline invită la meditație, Est ubi gloria Babylonia nunc? ajunge să se întrebe oricine intră în contact cu latura aceasta a cunoașterii. Iar factori geografici și procese istorice îi dau răspunsul… Cum mai bine să eradicăm blazarea colectivă a elevilor români decât tocmai prin invitarea la gândire critică? În materie de istorie au fost multe proteste, dar prea puține (sau prea puțin mediatizate) pentru geografie. Structura acestei discipline, de a studia în clasa a IX-a geografia fizică, urmată pe rând de geografia umană și de cea a mediului, integrativă, în clasele a X-a și, respectiv, a XI-a, se completa frumos cu aplicarea acestui cadru global la realitatea concretă a României și a Europei, spații geografice și culturale legate una de cealaltă ca într-un sistem și ambele la fel de importante în construcția identității. Oare să eliminăm tocmai conținuturile care aduc lumină asupra unei duble identități – naționale și europene?

Prin noua planificare, geografiei și istoriei li se recunoaște oficial un statut de discipline de „mâna a doua” (iar în teren așa sunt privite de mult). Asta lasă să se vadă Ministerul Educației, prin importanța mai redusă pe care le-o acordă. Și cine va mai vrea să le studieze, în afara unor pasionați naivi? Tot mai puțini, mai ales într-o cultură a efortului cât mai mic și a câștigurilor cât mai rapide (și mai mari, dacă se poate). „La ce bun să învețe copilul geografie și istorie, că doar nu-i pun pâinea pe masă?”. Observ că doriți o mai intensă specializare, începând din ultimii ani ai liceului, care să direcționeze elevul spre o carieră aferentă specializării urmate. Dar, vă rog, faceți o statistică: oare câți dintre elevii de mate-info (cel mai la îndemână exemplu pentru mine, pe care l-am văzut direct) vor să lucreze în inginerie sau IT? Majoritatea, dar nu majoritatea covârșitoare. Rămân în continuare foarte mulți cei ce se îndreaptă spre medicină, economie, drept, și chiar câțiva umaniști „nebuni” (am fost plăcut surprins să văd că destui colegi de-ai mei de la istorie au absolvit licee de profil real). Pe de altă parte, cum adaptați societatea la nevoile momentului printr-o și mai mare specializare a învățământului preuniversitar, tocmai când interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt atât de valoroase pe piața muncii, în toată lumea? Oare nu faceți, din contră, greșeala de a direcționa greșit învățământul, chiar împotriva cerințelor contemporane?

Neglijați importanța educației generale, chiar în anii finali ai liceului, mai ales pentru că, orice adolescent cunoaște, sunt anii cei mai importanți de definire a personalității, a caracterului său, iar o educație cât mai completă nu face decât să cultive virtuți civice și intelectuale. Oare nu mai sunt Binele, Adevărul și Frumosul pilonii pe care e clădită Școala? Sau au fost înlocuiți de Pragmatism, Câștig, Producție? Oricât de avantajos economic ar fi un sistem ce să asigure rapidă integrare economică și specializare, nu putem să nu ne dăm seama cât ar fi de dezavantajos pentru cultură. Un psiholog de talia dvs. cu siguranță înțelege ce rol joacă acest aspect imaterial, dar nu inexistent și nici insignifiant, în psihologia individului, a societății, a poporului sau națiunii.

Încheind, îmi aduc aminte de Niccolo Machiavelli (un exemplu „depășit” de secol XVI care nu corespunde societății prezente, nu?), care sfătuia Principele să studieze istoria antică și contemporană lui, pentru a se inspira în egală măsură din greșelile și acțiunile ingenioase al altora și, pe lângă acestea, să-și cunoască geografia statului cât mai bine, pentru a fi un bun administrator și apărător al său. Aș adăuga, în plus față de Machiavelli, că studiul unui subiect concret duce la atașament față de el.

Am scris acestea din perspectiva unui de-curând-fost-elev, care a beneficiat de sistemul românesc așa cum este el și asemenea căruia sunt mulți alții. O minte deschisă este rezultatul unei educații multilaterale, echilibrate, structurale. Insuccesele sistemului actual de învățământ nu sunt rezultatul structurii lui generale, ci a modului în care aceasta se aplică – mai exact, soluțiile ar trebui căutate în programele școlare, ce pot fi îmbunătățite, iar subiecte ce constituie acum discipline independente (este evident la care mă refer) să fie integrate în disciplinele mari din care fac parte. Oare educația sexuală nu ar putea fi integrată în programa biologiei, beneficiind de un spațiu consistent? Așijderea comunismul în România sau Istoria Evreilor (tematici atât de specifice încât ar putea fi la fel de bine niște cursuri universitare).

Sper că această scrisoare va prinde ecou și va găsi răbdarea și deschiderea dvs. de a o citi, mai ales întrucât vine din partea cuiva care a atins, în parcursul lui educațional, atât științe ale Pământului ca geografia, discipline umaniste, ca istoria, sau hard sciences ca matematica și informatica. Perspectiva de ansamblu și prospețimea experiențelor sper că mi-au fost ghizi buni în expunerea situației disciplinelor „atacate”, așa cum le văd eu.

Având încredere în buna-credință a dvs., vă rog să primiți expresia înaltei mele considerații. Cu deosebit respect,

Darius Covaciu

Student în anul I la Facultatea de Istorie, Universitatea din București

Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” și al Centrului Județean de Excelență Brașov  – Grupa de geografie-liceu

Participant la:

• Olimpiada Națională de Geografie (2022 – mențiune, 2023, 2024);
• Olimpiada Națională Interdisciplinară Științele Pământului (2023);
• Concursul Național de Comunicări Științifice ale Elevilor din Clasele Liceale – disciplina Geografie (2023, 2024 – mențiune);
• Olimpiada Națională de Informatică (2019, 2022);
• Concursul Național „Memoria Holocaustului” (2022);
• Concursul Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas” (2020 – premiul II la geografie și mențiune la istorie);
• Concursul Național „Terra – mica olimpiadă de geografie” pentru clasele V-VII (2017 – premiul II, 2018 – premiul III, 2019 – mențiune).
• Concursul Interjudețean de Geografie „Terra – de la poveste la realitate” (2017 – premiul II, 2018 – mențiune, 2019 – premiul I);
• Concursul Național de Istorie „Nicolae Iorga” (2021 – mențiune).