
Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul secțiilor de poliție de pe raza municipiului Brașov, au organizat și desfășurat mai multe acțiuni, structurate pe intervale orare diferite, care au avut ca scop principal depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările pe locurile special amenajate pentru persoanele cu diazbilități.
„Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 14.300 lei, dintre care 40 au fost acordate pentru nerespectarea prevederilor legale privind opririle și staționările pe locurile special amenajate pentru persoanele cu diazbilități”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
„Pentru că obiectivul de referință al Poliției Brașov constă în dezvoltarea și menținerea unui mediu optim de siguranță pentru cetățeni, aceste acțiuni au vizat și identificarea și sancționarea altor abateri de la legislația rutieră, precum și prevenirea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere. În urma activităților întreprinse, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare”, au mai transmis polițiștii brașoveni.


Un comentariu
Politia ar terbui sa verifice si parcarea peroanelor cu dezabilitati de la Auchan Bartolomeu si Hornbach sa vedeti cati ocupa parcarile destinate acestora.