
Compania Națională de Drumuri (CNAIR) a demarat un proiect ce implică montarea a 400 de radare de monitorizare a traficului pe șosele din România, acolo unde riscul de accidente rutiere este crescut. România ar urma, astfel, să aibă 1.100 de radare, având în vedere și cele 700 de dispozitive pe trepied achiziționate de Ministerul de Interne (MAI) și folosite deja la nivelul întregii țări.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR a precizat că radarele fixe vor fi montate anul acesta, după semnarea contractului în urma licitației lansate. Așadar, cele 400 de radare vor deveni funcționale începând cu anul 2026.
„Anul ăsta, după ce semnăm contractul, va începe montarea. Iar de anul viitor vor funcționa. Dar până atunci funcționează deja radarele mobile. Asa că, aviz amatorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

