
Parcul acvatic din Noua a devenit o ruină, după ce afacerea s-a transformat într-un eșec. În cele din urmă, Primăria a anulat în instanță contractul cu firmele care au făcut investiția și au recuperat terenul.
Povestea ştrandului din cartierul Noua a început în anul 2007, când Primăria din Braşov a semnat contractul cu cele două firme din Constanţa care au construit parcul.
Suprafaţa totală a terenului pe care s-au făcut amenajările este de 32.000 de metri pătraţi. Litigiul din instanţă din ultimii ani a transformat însă piscinele, toboganele, locurile de relaxare şi locurile de plajă din acest Aquapark, în adevărate ruine.
În 2015, după 8 ani, povestea lui a ajuns la final. Trei ani mai târziu, Primăria a deschis proces pentru a-și lua terenul înapoi. Acum, după alţi şapte ani petrecuţi în instanţă, proprietarul construcțiilor și materialelor din parc a primit un termen de 30 de zile să elibereze terenul.
„Să facă înapoi cum a fost teren de ştrand, de recreere, că e închis stă în paragină de atâta timp”. „L-au lăsat pur şi simplu, nu ştim cine a fost. Ar putea să-l refacă, dar nu ştiu cine sunt proprietarii şi de ce l-au lăsat aşa”. „Deci a stat pur şi simplu degeaba, cum s-ar spune, terenul, deci e bine să se facă un parc şi chiar şi un ştrand să-l amenajeze”. „Nu avem unde ieşi ca să ne plimbăm, să ne recreem. Ar trebui reconstruit, refinanţat”, au spus pentru Observatornews oamenii.
„Avem de făcut aici această investiţie, o amenajare în această perioadă. Îmi propun ca în cursul acestui an să o finalizăm şi să o predăm cetăţenilor municipiului Braşov”, a declarat primarul Brașovului George Scripcaru.
Decizia Curții de Apel din Brașov nu este definitivă, însă este executorie, iar acum lucrările de demontare a toboganelor și restului de echipamente sunt în plină desfășurare.

