
Sphera Franchise Group, care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România şi restaurante KFC în Republica Moldova şi în Italia, a raportat în primul trimestru vânzări consolidate de 362,6 milioane lei, în uşoară scădere faţă de perioada similară din 2024 (-0,9%). Profitul net s-a situat la 7,8 milioane lei, cu 63,6% mai mic decât în primul trimestru din 2024.
„Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a înregistrat vânzări consolidate de 362,6 mil. lei în primul trimestru al anului, uşor sub nivelul celor din perioada similară din 2024 (-0,9%). Ajustarea vine după doi ani de creştere accelerată, într-un context de incertitudine ridicată pe piaţa locală ce a accentuat comportamentul prudent de consum. În Moldova şi in Italia au fost înregistrate evoluţii pozitive”, arată raportul grupului.
Profitul net s-a situat la 7,8 milioane lei, cu 63,6% mai mic decât în primul trimestru din 2024.
„Scăderea de 63,6% a profitului net, până la 7,8 milioane de lei, a fost determinată de un efect combinat al creşterii cheltuielilor de exploatare, în special a celor cu salariile şi altor costuri de exploatare, stagnarea vânzărilor, comprimarea marjelor şi de o scădere de 37,5% a EBITDA, care a ajuns la 24,8 milioane de lei. Aceste provocări au fost amplificate de baza de referinţă solida, T1 2024, de continuarea tendinţei unui comportament prudent al consumatorilor pe fondul incertitudinii politice şi economice, precum şi de o piaţă mai competitivă a restaurantelor cu servicii rapide (QSR)”, se menţionează în raport.
Cheltuielile au ajuns în primul trimestru al anului la 352,1 milioane lei, cu 4% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2024. Categoria de cheltuieli cu cea mai mare creştere, de 12,4%, a fost cea cu angajaţii, în principal pe fondul majorării salariului minim începând cu iulie 2024 şi ianuarie 2025. În condiţiile evoluţiei stabile a vânzărilor, majorarea cheltuielilor a determinat o contracţie la nivel de profitabilitate, cu aproximativ o treime, la nivelul profitului operaţional al restaurantelor şi EBITDA.
„Traversăm o perioadă în care consumul încetineşte, iar incertitudinile legate de fiscalitate, inflaţie şi politicile economice se accentuează. Grupul Sphera rămâne, totuşi, solid şi bine poziţionat, datorită portofoliului nostru diversificat şi specificului produselor. În pofida incertitudinilor actuale, strategia noastră este clară, de dezvoltare, având o viziune pe termen lung şi mizând pe experienţa echipei care a demonstrat în trecut că poate gestiona cu succes perioade dificile. Însă, noi şi întreg mediul de afaceri avem nevoie de un climat predictibil şi măsuri chibzuite, luate după analizarea impactului, pentru a putea crea în continuare valoare, locuri de muncă şi pentru a contribui la dezvoltarea economică pe termen lung”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

