
În această dimineață, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare 28 de mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile sunt efectuate în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Bihor, Sibiu, Satu Mare, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal în care sunt cercetate infracțiuni de tâlharie calificată, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și lipsire de libertate în mod ilegal.
„Perchezițiile se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de investigații criminale, criminalistic și al luptătorilor de la acțiuni speciale din județele în care sunt desfășurate activitățile, precum și cu suportul jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud. La finalul acestor activități, persoanele depistate vor fi conduse de polițiști la audieri, în vederea dispunerii de măsuri legale.

