
Pasagerii trenului InterRegio 1585, care a plecat la 7.38 din Brașov spre Constanța, a rămas blocat peste două ore în zona Gării Băneasa, din cauza unei defecțiuni tehnice.
Potrivit relatărilor unor pasageri, locomotiva s-a stricat la scurt timp după plecare. Trenul a rămas fără curent și, implicit, fără aer condiționat, într-o zi caniculară, cu temperaturi resimțite de peste 30 de grade Celsius în vagoane.
Din București plecase oricum cu aproape 20 de minute întârziere și la Constanța întârzierea a ajuns la 140 de minute.
„Suntem aici de peste două ore, fără nicio explicație coerentă. Nici curent, nici aer, nici apă. Sunt copii mici și bătrâni în tren”, a declarat un călător pentru CT100.ro.
Trenul IR 1585 este unul dintre cele mai aglomerate trenuri pe ruta București–Constanța în sezonul estival.


Un comentariu
Bună dimineața, tuturor!
Și trenul IR1628 care a plecat ieri dimineață, la ora 04.42 din gara Brașov spre București Nord, a avut o întârziere de 60 minute. Mai exact, la nici 5 minute de la plecare, s-a defectat locomotiva și a durat o oră până a venit alta. Întârzierea a dus la pierderea legăturii din București, spre alte destinații. Noroc cu domnii controlori care ne-au ajutat ( nu doar pe mine, ci și un grup de cadre didactice cu elevii, care mergeau la olimpiadă) cu ideea salvatoare, de a coborî în gara Ploiești Vest , pentru a lua autobuzul nr.2 , spre gara Ploiești Sud. Am avut astfel șansa de a lua trenul ,,pierdut” care venea din gara București Nord.