
Pentru a evita producerea unor accidente rutiere, Codul Rutier stabilește o serie de reguli pentru bicicliști. De asemenea, copiilor care nu au împlinit o anumită vârstă, legea le restricționează dreptul de a circula pe drumurile publice.
Ce reguli trebuie să respecte un biciclist
Casca de protecție nu este obligatorie pentru adulții care circulă pe bicicletă pe un drum public. În schimb, există mai multe dotări și elemente de siguranță pe care bicicliștii trebuie să le aibă.
Bicicletele trebuie să fie dotate cu:
- far cu lumină albă sau galbenă în față și stop cu lumină roșie în spate;
- dispozitiv fluorescent („ochi de pisică”) roșu în spate și galben la roți;
- frâne funcționale;
- sistem de direcție funcțional;
- sistem de avertizare sonor.
Cei care circulă cu bicicleta nu au voie să:
- circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale;
- se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul;
- transporte o altă persoană, cu excepția copilului în vârstă de până la 7 ani;
- circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil;
- circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, dacă prin asta stânjenesc circulația pietonilor;
- circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
- traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se află pe bicicletă;
- circule pe autostradă;
- transporte obiecte care pot incomoda sau pune în pericol circulația sau siguranța biciclistului sau a altor participanți la trafic;
- circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, decât dacă urmează ca la intersecție să schimbe direcția de deplasare ;
- circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
O altă obligație este ca bicicliștii să aibă elemente fluorescent-reflectorizante, dacă circulă noaptea. Aceeași obligație o au când vizibilitatea este redusă.
De la ce vârstă au voie copiii cu bicicleta pe drumurile publice
Potrivit Codului Rutier actualizat 2025, copiii sub 14 ani nu au voie să circule cu bicicleta pe drumurile publice. De asemenea, minorii cu vârsta între 14 și 16 ani sunt obligați să poarte cască de protecție, dacă circulă pe un drum public. Copiii pot circula pe pistele special amenajate de la vârsta de 7 ani, dar numai sub supravegherea unui adult.
Majoritatea sancțiunilor pentru cei care nu respectă regulile de circulație cu bicicleta pe un drum public se încadrează în clasa a II-a de amenzi. Ceea ce înseamnă că amenzile pot depăși 1.000 de lei. Dar dacă sunt încălcate alte reguli de circulație, atunci amenda va fi considerabil mai mare.
Dincolo de amenzi, însă, cei care circulă pe bicicletă trebuie să țină cont de pericolul la care se expun dacă nu respectă aceste reguli. Iar supravegherea copiilor care merg pe bicicletă e importantă.


Un comentariu
Vezi prin intersecții aglomerate toți tâmpiții însoțiți de copii pe biciclete la cinci – șase ani. Poliția nu le face nimic, nu am văzut vreodată că astfel de părinți inconștienți sunt opriți.