
Comuna Tărlungeni va demara lucrările de construcție a unei noi școli. Aceasta va fi una „verde”, respectiv eficientă din punct de vedere energetic și dotată cu surse alternative de producere a energiei. Licitația pentru lucrări a fost lansată la începutul anului, iar zilele trecute, în urma analizei celor trei oferte depuse a fost desemnat câștigătorul cu care s-a semnat contractul.
Este vorba de asocierea formată din firma CCC Kronstadt din Hărman și Constan Construct din județul Iași. Față de valoarea estimată de 9.386.750,47 lei fără TVA, ofertanții câștigători vor construi școala în schimbul sumei de 8.418.689.01 lei fără TVA, respectiv 10.018.239,92 lei cu TVA.
Investiția este finanțată prin PNRR pilonul VI: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Investiția ar urma să fie realizată în termen de 15 luni, iar constructorul va depune o garanție de bună execuție de 10% din valoarea contractului fără TVA.

