
Primăria Zărnești anunță că după aproape 3 ani, timp în care au fost efectuate trei proceduri de licitație fără să existe un câștigător, astăzi a fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicesti publice prin reabilitarea, modernizarea si extinderea instalației de detecție, semnalizare si alarmare incendii, a infrastructurii de fluide medicale si a instalațiilor electrice și de ventilare si tratare a aerului pentru cladirea spitalului Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Sănătate.
„Un proiect vital pentru spitalul nostru ce se va derula pe o perioada de 14 luni de la emiterea ordinului de incepere a lucrărilor, acesta constând în:
- modernizarea și extinderea infrastructurii instalațiilor electrice;
- modernizarea și extinderea infrastructuriide fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și a instalației de detectare, semnalizare și alarmare incendii.
Concret, lucrările prevăzute în cadrul acestui contract constau în:
- montarea a trei centrale de ventilație pentru asigurarea condițiilor normate în spații cu specific spitalicesc;
- montarea a 64 de recuperatoare de căldură pentru diluția concentrației de oxigen medical;
- realizarea instalației de distribuție oxigen medical: montarea a 7 console medicale de tip terapie intensiva, a 133 de console medicale pentru saloane cu module de priză, împamântare și prize de fluide medicale, a 3 console medicale pentru săli de operații, a 2 console medicale pentru prematuri;
- extinderea capacității instalației de oxigen medical de la 3.2mc/h la 30mc/h
- refacerea integrală a instalațiilor electrice de forță (prize si consumatori tehnologici): 30000 de metri instalații electrice (conductori) instalate, 78 tablouri electrice realizate;
- asigurarea sporului de putere necesar pentru funcționarea TUTUROR echipamentelor (actuale și ce urmeaza a fi achiziționate);
- montarea unui grup electrogen cu capacitatea de minim 600KVA și modernizarea postului de transformare;
- montarea a 68 de detectori pentru concentrația de oxigen si integrarea acestora în sistem”, a transmis Alexandru Lucian Igrișan, primarul orașului Zărnești.
Valoarea totală a investitiei este de 21.865.486,56 lei.

