
După ce a rezolvat toate problemele birocratice, Primăria Ghimbav a predat amplasamentele pentru cele 11 staţii de autobuz inteligente care vor fi instalate în oraş. Aceste staţii au fost promise de autorităţile locale în urmă cu mai mulţi ani, însă, a explicat primarul oraşului, fostul membru al partidului lui Dan Diaconescu, actualmente liberal Ionel Fliundra, până să se ajungă la această etapă a fost nevoie de parcurgerea mai multor etape birocratice, mari consumatoare de timp.
„Un astfel de proiect poate părea simplu, la prima vedere, dar, în realitate a implicat un proces complex, atât din punct de vedere administrativ, cât şi tehnic. A fost nevoie de o muncă minuţioasă pentru clarificarea situaţiei juridice a terenurilor pe care vor fi amplasate staţiile, dar şi pentru întocmirea unei documentaţii tehnice”, a declarat Fliundra.
Călătorii vor avea la dispoziţie panouri touch-screen
Astfel, în Ghimbav vor fi amenajate 11 staţii de autobuz, cu aspect diferit, în funcţie de zona în care vor fi amplasate. Conform contractului, toate staţiile vor fi dotate cu adăposturi deschise şi vor fi dotate cu mobilier urban, panouri electrice de informare şi dispozitive tip touch-screen (acestea urmând să fie utilizate de călători pentru a căuta traseele şi graficele de circulaţie ale autobuzelor). Șase dintre staţii vor fi dotate cu automate pentru vânzarea biletelor iar în locații vor fi instalate camere de luat vederi, prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, dar şi butoane de panică. Noile stații de autobuz îşi vor „produce” singure o parte din energia electrică, pentru că vor fi dotate cu panouri fotovoltaice.
Adăposturile vor fi dotate cu nişte casete luminoase pentru publicitate stradală, astfel că vor reprezenta şi o posibilă sursă de venituri pentru bugetul local. Tot în aceste staţii vor exista şi platforme pentru parcarea bicicletelor.
Contractul de lucrări a fost semnat în 9 martie cu firma Flash Lighting SRL. Valoarea investiţiei este de 3.007.210 lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 9 luni, adică în luna noiembrie.(sursa bzb.ro)

