
Comuna Vama Buzăului va avea un parc fotovoltaic. Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, iar investiția este de aproape 3,6 milioane de lei.
„Finanțarea este asigurată din Fondul pentru modernizare (fonduri europene) și cofinanțată din bugetul local al Comunei Vama Buzăului.
Această investiție are ca scop construirea unui parc fotovoltaic în Stațiunea Turistică Comuna Vama Buzăului cu putere instalată de 294,84 KWp și obținerea de energie electrică din surse regenerabile, pentru consumul iluminatului public și a instituțiilor publice din localitate.
O comunitate sustenabilă (Vama Buzăului este certificată în acest sens) și responsabilă, utilizează cât mai bine și mai corect orice resursă naturală și nepoluantă.
Astfel vom economisi și fonduri din bugetul local, pe care le vom redirecționa către alte priorități ale dezvoltării comunei Vama Buzăului”, a transmis Tiberiu Nicolae Chirilaș, primarul comunei Vama Buzăului.

