
Trei bărbați au fost arestați preventiv, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști la Făgăraș și împrejurimi. Cercetările au fost demarate după ce polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Făgăraș s-au sesizat din oficiu, în urma unei agresiuni care s-ar fi petrecut în noaptea de 31 mai – 1 iunie, într-un club de noapte din municipiul Făgăraș.
„Urmare a perchezițiilor efectuate la data de 6 mai a.c. de către polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Făgăraș, arătăm faptul că persoanele identificate au fost conduse la sediul unității de poliție, iar după administrarea probatoriului în cauză, față de 5 dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii și au introduse în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș a formulat propunerea de arestare preventivă pentru 3 dintre persoanele reținute, măsura fiind admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți, pe numele bărbaților agresivi fiind emise mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

