
Compania de stat ucraineană Energoatom a lansat construcția a două noi reactoare (5 și 6) la centrala nucleară Khmelnytskyi din vestul Ucrainei, în apropiere de granița cu România. Ținând cont că proiectul poate afecta și zona noastră, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a lansat spre consultare publică scrisoarea părții ucrainene și raportul privind impactul asupra mediului referitoare la proiectul construirea reactoarelor nucleare nr. 5 și nr. 6 pe amplasamentul centralei nucleare Khmelnitsky. „Din cauza amenințării la adresa securității infrastructurii critice cauzate prin continuarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a limita diseminarea informațiilor privind infrastructura critică a JSC ‹‹National Nuclear Energy Generating Company ‹‹Energoatom›› către surse publice, precum și pentru a asigura funcționarea fiabilă a sistemului energetic integrat al Ucrainei sub regimul juridic al legii marțiale, partea ucraineană a exclus din raportul privind impactul asupra mediului menționat anterior informațiile confidențiale privind sistemul tehnic și informațional geodezic al infrastructurii critice, inclusiv datele geografice din sistemul tehnic și informațional geodezic”, au precizat autoritățile de mediu.
Ucraina nu poate construi reactoarele fără a lua în considerare observaţiile părţii române cu privire la posibilul impact de mediu asupra teritoriului României.
Astfel, comentariile și propunerile justificate ale publicului interesat privind documentele publicate spre consultare pot fi transmise în scris la sediul Ministerului Mediului din Bld. Libertății, nr. 12, Sector 5, București, și la adresele de e-mail evaluare.impact@mmediu.ro, anamaria.stanciu@mmediu.ro până la finalul acestei luni.
15 reactoare nucleare în Ucraina
Centrala nucleară de la Khmelnițki include în prezent două reactoare de concepâie sovietică VVER V-320 de 950 MW (1.000 MW brut), puse în funcțiune în 1988 și 2005, iar două reactoare VVER de 1.035 MW (1.089 MW brut) sunt în construcție.
Construcția acestor unități a început în 1986 și 1987, a fost oprită în 1990 și reluată în 2020 – în 2016, Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) a semnat un acord pentru reluarea proiectului).
În ianuarie 2024, Ministerul ucrainean al Energiei a anunțat că intenționează să înceapă construcția a patru noi reactoare nucleare înainte de sfârșitul anului 2024 pentru a compensa capacitatea pierdută din cauza invaziei rusești și a preluării centralei nucleare Zaporojie de 6 GW din sudul Ucrainei, cea mai mare central nucleară din Europa.
Ucraina are 15 reactoare nucleare, luându-le în calcul cele șase de la centrala nucleară Zaporojie (6 GW), care se află sub control militar rusesc din martie 2022, la care se adaugă cele din Ucraina de Sud (3 GW), Rovno (2,8 GW) și Khmelnitsky (2 GW).
În 2022, energia nucleară a reprezentat 24% din capacitatea instalată a Ucrainei cu aproape 14 GW și 56% din producția sa de energie cu 63,5 TWh (față de 86 TWh în 2021, înainte de războiul cu Rusia).

