
Primăria Cristian vrea să demareze în acest an lucrările de amenajare a unui parc fotovoltaic în comună care s asigure o parte din necesarul de energie electrică pentru o serie de funcțiuni publice. Investiția ar urma să fie realizată pe un teren abandonat din proximitatea străzii Nisipului, iar în prezent sunt în curs de obținere avizele pentru lucrări.
În conformitate cu documentația tehnică, valoarea totală a proiectului este 681.811,32 euro fără TVA, din care construcția și montajul, 220.285,44 euro făra TVA. Termenul de punere în funcţiune este estimat pentru finalul anului 2026.
Parcul va fi amenajat cu panouri fotovoltaice monocristaline 505 W totalizând o putere instalata de 0.460 MW. În total, se vor monta 910 panouri fotovoltaice de 505 W și patru invertoare de 110 kW pentru transformarea energiei de curent continuu în curent alternativ. Locația ar urma să fie împrejmuită cu gard.

