
După cum vă informa Biz Brașov în urmă cu o lună, primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a făcut o serie de acuzații publice grave la adresa consilierului local PNL, Gelu Bott, acuzându-l pe acesta că a construit șapte imobile fără a avea autorizația de construire necesară. Mai mult, Bott introdusese imobilele respective în circuitul turistic și încasa venituri frumușele de pe urma lor, în mare parte, dacă nu în totalitate, nefiscalizate.
În urma sesizării primarului Horia Motrescu, polițiștii locali din Râșnov au dispus demolarea a trei din cele șapte imobile construite ilegal și au dispus intrarea în legalitate pentru celelalte patru într-un termen de maxim patru luni. Primele trei se aflau în extravilanul Râșnovului, deci într-o zonă în care construcțiile erau interzise. Mai mult, polițiștii au aplicat și o sancțiune de 50.000 de lei (circa 10.000 de euro) pentru construcția imobilelor fără respectarea procedurilor legale.
Motrescu a solicitat un control și de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru a se constata în ce măsură cabanele puse în circuitul turistic de consilierul PNL respectă legislația în vigoare. Drept urmare, o echipă de control a direcției TURISM din ministerul menționat a verificat activitatea „turistică” desfășurată la una dintre locațiile construite de consilierul local din Râșnov și a constatat că:
„sesizarea se confirmă, iar pentru neregulile constatate în domeniul turismului au fost luate măsurile legale ce se impun, operatorul economic (…) fiind sancționat contravențional”
Este de menționat că cele șapte cabane ale consilierului erau scoase la închiriat pe platformele Airbnb și pe Booking, dar imediat după ce primarul a făcut referire la ele, acestea au fost retrase.



