
Începând de sâmbătă, ștrandul municipal din Sfântu Gheorghe își redeschide porțile. În acest sezon, toboganele cu apă vor fi, din nou, funcționale, după o pauză cauzată de formalități administrative.
Spațiul de agrement, administrat de Sepsi Rekreativ, va fi deschis zilnic între orele 9:00 și 20:00, iar accesul se face în baza biletelor standard, a căror valoare a rămas aceeaşi de anul trecut. Astfel, tariful pentru o zi de vară pornește de la 58 de lei în timpul săptămânii și ajunge la 72 de lei în weekend. Locuitorii din Sfântu Gheorghe care dețin cardul Sepsi sau carduri pentru familii numeroase beneficiază de reduceri, la fel ca minorii, seniorii peste 60 de ani și persoanele cu dizabilități, notează weradio.ro.
Modernizat acum câţiva ani printr-o investiție de patru milioane de lei din bugetul local, ștrandul oferă vizitatorilor cinci bazine de diferite dimensiuni, printre care un bazin olimpic, un bazin de senzații, unul de 10×17 metri, un bazin pentru copii cu adâncimea de 0,40 metri, dar și un bazin dotat cu tobogan de 5 metri. Temperatura apei este menținută între 22 și 25 de grade Celsius.

