
Peste 650 de mașini oprite, peste 200 de șoferi testate cu etilotestul, 2 șoferi prinși băuți la volan, 7 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare reținute. Plus amenzi de peste 110.000 de lei. Ș nu doar șiferilor indisciplinați. Este bilanțul acțiunii polițiștilor ce a avut loc vineri, în mai multe intervale orare și s-a desfășurat atât în municipiul Brașov, cât și în mediul rural, la Feldioara.
La actiune au participat aproape 100 de polițiști din cadrul tuturor structurilor Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, Secția 1 Rurală Feldioara – precum și politiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Secției Regionale Politie Transporturi Brașov.

„Scopul acțiunii a fost dublu, pe de o parte urmărindu-se prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, iar pe de altă parte, creșterea gradului de siguranță rutieră. În plus, prin prezența polițiștilor s-a urmărit și menținerea climatului de ordine publică. Punctele de acțiune au fost stabilite strategic, inclusiv pe baza sesizărilor primite de la cetățeni, care au semnalat posibile incidente din perspectiva siguranței publice și a traficului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
În urma acțiunii oamenilor legii a fost confiscată suma de 580 lei, ca urmare a constatării unor nereguli în sfera activităților economice.
„Poliția Municipiului Brașov va continua organizarea de astfel de acțiuni cu fermitate și responsabilitate, cu același obiectiv principal, anume protejarea vieții, a siguranței și bunurilor persoanelor din județ”, au mai transmis reprezentanții IPJ Brașov.

