
Sâmbătă în jurul orei 16:40, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, aflată în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, a efectuat semnal de oprire unui autoturism, care se circula pe strada Uniunii, din municipiul Făgăraș. Conducătorul auto nu a respectat semnalul polițiștilor și a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, până la oprirea forțată a vehicului pe o altă stradă din localitate.
„După oprire, polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr, de 19 ani, din în municipiul Făgăraș. Acesta nu a putut prezenta permisul de conducere și a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se că nu este deținător de permis de conducere. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatele de identificare a substanțelor interzise, iar rezultatele au indicat prezența unei substanțe psihoactive, dar și o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis polițiștii brașoveni.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Având în vedere riscul pe care care „șoferul” îl reprezenta față de ceilalți participanți la trafic, polițiștii au dispus măsura reținerii conducatorului auto pentru 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Tânărul a fost prezentat de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care, pe baza materialului probator, a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Făgăraș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

