
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au identificat un conducător auto, care circula pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în vârstă de 51 de ani, domiciliat în localitatea Tărlungeni, prezenta indicii specifice la mometul opririi în trafic, astfel că a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările efectuate ulterior în bazele de date au relevat și faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat la momentul opririi în trafic, ca urmare a unor alte abateri săvârșite anterior la regimul rutier. „Șoferul” a fost dus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice care vor stabili cu exactitate alcoolemia din organism.
Ținând seama de pericolul pe care conducatorul auto l-a reprezentat față de ceilalți participanți la trafic, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii faptei, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

