
În 2023, edilul orașului Ghimbav, fostul pepededist Ionel Fliundra, anunța începerea proiectului de amenajare a unei noi școli în curtea unității școlare de pe strada Pieței. Anii au trecut, iar studiul de fezabilitate aferent investiției a ajuns acum în faza obținerii avizelor de specialitate. În luna aprilie, documentația a trecut și prin filtrul Comisiei Zonale de Protecție a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției Județene de Cultură, care a avut câteva obiecții vizavi de amenajări, ținând cont că investiția ar urma să se deruleze în zona de protecție a Ansamblului bisericii evanghelice fortificate din Ghimbav.
Astfel, potrivit raportului comisiei, în cazul corpului de la stradă trebuie păstrat un finisaj mineral, iar finisajul cu placări de lemn să se regăsească pentru corpurile aflate la partea posterioară. Studiul de fezabilitate a revenit în analiza Comisiei în ședința de luna aceasta, dar refăcut „pe dos”, astfel că a fost respins. „Propunerea prezentată nu corespunde cu conceptul agreat anterior de către comisie (volume, legătura între acestea, raport plin-gol etc)”, se precizează în raport.
După cum anunța edilul Ghimbavului acum doi ani, conform Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), noul corp de clădire ar urma să aibă 6 clase și un laborator de informativă, iar investiția era estimată la 8,074.900,26 lei fără TVA. Clădirea ar urma să fie proiectată cu panouri fotovoltaice și panouri solare pentru producerea apei calde.

