
În România, sportul alb îl tot așteaptă pe noul Ilie Năstase (primul lider ATP). Devenit un sport costisitor și elitist, specialiștii din tenis se uită cu speranță la orice tânăr cu potențial tehnic și cu părinți bogați. Un astfel de caz a apărut în Brașov, conform adevărul.ro. Se numește Matei Victor Chelemen, iar de doi ani familia a decis să se mute în Spania, pentru a da șanse copilului de a se perfecționa la academia lui Rafael Nadal, cel care are 22 de titluri de Mare Șlem în palmares, dintre care 14 la Roland Garros.
Cu abecedarul tenisului deslușit în România, Matei s-a remarcat repede la școala de tenis a lui Nadal. Atât de tare încât, în urmă cu câteva zile, pe contul de Instagram al academiei a apărut povestea brașoveanului, spusă chiar de el. Într-o engleză de invidiat, tânărul își exprimă năzuințele. Cu o maturitate nespecifică vârstei, nu afirmă că vrea să devină numărul 1 mondial. E conștient de Golgota care-l așteaptă și realizează cât de grele sunt turneele prefesioniste în care vrea să joace peste câțiva ani. Juniorul, care mai are doi frați, recunoaște că i-a fost greu să-și lase prietenii în țară și i-ar plăcea să se distreze pe jocuri video, precum o fac alți copii de vârsta lui, dar știe că are de respectat o rutină zilnică, pentru a spera că într-o zi va deveni un jucător de nivel înalt.
Mama a fost schioare
Despre puștiul cu fizic impresionant se cunosc puține informații. Unii îl descriu drept cel mai bun jucător de 15 ani pe care-l are România. Cele mai recente fotografii de pe contul său de Instagram îl arată lângă jucătorul momentului, spaniolul Carlos Alcaraz, proaspătul campion de la Roland Garros. Surse din tenis susțin că Matei provine dintr-o familie bogată, pe modelul Joao Fonseca, Taylor Fritz, Jessica Pegula sau Emma Navarro, și a intrat pe mâna managerei Virginia Ruzici. Fostă câștigătoare la Roland Garros în 1978, Ruzici, stabilită în Franța, a stat multă vreme în spatele Simonei Halep, fost lider WTA. Cei de la Academia Văideanu din Brașov, unde a început tenisul Matei, afirmă că Ruzici, de fapt, nu se ocupă de Matei Chelemen, ci de un alt jucător tânăr produs de școala de tenis de sub Tâmpa, Luca Marc, fiul lui Traian Marc, fost portar la echipele de fotbal Dinamo și CFR Cluj. Academia Văideanu mai transmite că Matei a început să joace tenis de pe la vârsta de 3-4 ani, pe când tatăl său primea lecții de tenis de la un antrenor, iar micuțul dădea târcoale fileului. Mama lui a practicat o disciplină montană, schi.
Costuri uriașe la Manacor
Un personaj din tenisul românesc care a vizitat Rafa Nadal Academy, aflată la 40 de kilometri de Mallorca, în localitatea Manacor, spune că școala de tenis a multiplului campion de Mare Șlem este o „mașină de făcut bani”, iar nu neapărat o „fabrică de campioni”. Iar asta pentru că acolo ajung cei care îndeplinesc prima condiție și cea mai importantă: să aibă bani mulți. Totodată, este adevărat că vârfurile de generație au parte la academie de o atenție specială, beneficiind de antrenori personali.
„Matei Chelemen nu este singurul român de acolo. La academia lui Nadal era într-o vreme și Maria, fiica fostului halterofil Adrian Mateaș, care s-a mutat în Spania pentru ca fata să facă sport. Costurile pentru un copil pleacă de la 60.000 de euro pe an și ajung pe la 80.000 de euro pe an, dacă vrei și cazare, și masă. Copiii beneficiază de școală, mai exact de un sistem american de învățare, de două antrenamente pe zi, precum și de program de pregătire fizică. Nu este ceva diferit de ceea ce pot avea în București, dar atrage numele academiei. Doar cei mai buni primesc antrenori personali. Aceste academii sunt mașini de făcut bani. Alcaraz a ieșit mare jucător pentru că Ferrero s-a ocupat personal de el. Așa, la grămadă, nu ies jucători”, spune specialistul consultat de „Adevărul” și care a vizitat academia lui Nadal în urmă cu patru ani.
La fața locului, acesta a aflat că antrenorii sunt plătiți cu salarii modeste, de circa 2.000 de euro pe lună: „Tatăl lui Rafa administrează activitatea, unchiul lui, Toni, se ocupă cu partea de tenis, iar sora și mama au grijă de hotel. Cam așa este organizată academia”. Mai multe detalii despre povestea tânărului brașovean, pe adevărul.ro, aici.

