
Un lider de sindicat și un senator acuză faptul că, în aprilie 2025, noul Consiliu de Administrație (CA) de la Fabrica de Pulberi SA Făgăraș și-a votat creșterea indemnizațiilor lunare de 12 ori, de la 1.680 lei la 19.900 lei brut lunar, rezultă dintr-o investigație G4Media.ro.
Cei trei membri CA fuseseră numiți în aceste funcții în februarie, pentru mandate de 5 ani. Decizia din aprilie a fost aprobată deja de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), organ de specialitate în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului care are rolul de a stabili politica de guvernanţă corporativă, de a coordona implementarea regulilor în domeniu la nivelul autorităţilor publice tutelare și de a le monitoriza şi evalua.
”Eu sunt de acord să le dea și 100.000 de euro, dar să arate prima data performanță, nu să îți crești indemnizația la câteva zile după ce ai preluat funcția”, a declarat Lucian Cupu, lider de sindicat în această companie care s-a confruntat cu mari probleme în perioada recentă.
Într-un răspuns pentru G4Media.ro, membrii Consiliului de Administrație au justificat creșterea indemnizațiilor prin faptul că, spre deosebire de trecut, în fabrică se derulează în acest moment ”obiective de natură strategică ce constituie etaloane de performanță” și au transmis că limita maximă a indemnizației ar fi putut ajunge, în mod legal, la 27.540 lei brut lunar, ”actualizarea” la nivelul de 19.900 lei fiind ”mult inferioară valorii legale stabilite”. Cu acționar majoritar Ministerul Economiei, Fabrica de Pulberi produce explozivi de mare putere.
Conform informațiilor de pe site-ul Fabricii de Pulberi, pe data de 28 februarie 2025 în Consiliul de Administrație au fost numiți de către Adunarea Generală a Acționarilor (Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 67,46% și Romarm 32,54%) Cristina Elena Oprea (șef Resurse Umane în Ministerul Economiei), Mircea Petru Tanțău (director general Carfil, producător de echipamente militare aflat în subordinea Romarm) și Dumitru Marin (fost consilier al directorului general al constructorului de aeronave Romaero și deținător al unui PFA care oferă, din 2011, servicii de consultanță în management). Mandatele celor trei au o durată de 5 ani și au fost stabilite în urma unei proceduri de selecție. Întreaga investigație, pe g4media.ro, aici.

