
Consiliului Local Brașov i-a fost înaintată o plângere prealabilă împotriva hotărârii 224/2025 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al Politici Locale Braşov. Plângerea a fost făcută de către Sindicatul Național Meridian, din care fac parte câțiva agenți ai structurii de poliție locală de la poalele Tâmpei. Sindicatul solicită revocarea și modificarea acestui regulament, susținând că unele reglementări contravin unor prevederi din acte normative cu incidență și rang de aplicare superior unei Hotărâri de Consiliu Local.
Verificări semestriale, dar fără consecințe
Potrivit regulamentului, poliţiştii locali de execuție cu atribuții de ordine publică, circulație rutieră, dispecerat și personalul contractual cu atribuții de pază vor fi verificați semestrial cu privire la cunoștințele teoretice referitoare la legislația aplicabilă și a procedurilor de lucru și a pregătirii fizice ale acestora, prin susținerea unor texte scrise și probe practice, în scopul menținerii unui nivel optim de pregătire profesională.
„Verificările au scopul de identificare a lacunelor, fără a avea consecințe disciplinare/eliminare a drepturilor salariale sau la evaluarea performanțelor profesionale, urmărindu-se îmbunătățirea pregătirii continue și se vor efectua de către o comisie stabilită prin decizie de către directorul executiv al Politiei Locale Brașov. în acest sens, prin grija directorului executiv, Poliția Locală Brașov va emite un regulament propriu cure să cuprindă proceduri de testare periodică a cunoştințelor si capacităților fizice, modalități de perfecționare, stabilirea probelor sportive/baremelor pe categorii de vârstă”, se precizează în Regulamentul aporbat de Consiliul Local în aprilie 2025.
Bareme fără bază legală
Sindicaliștii contestă această prevedere și consideră că stabilirea unor bareme pentru aptitudinile fizice nu are o bază legală, acestea fiind stabilite arbitrar, neexistând o diferențiere a baremelor raportat la o limită de vârstă, „fiind logic că o persoană cu vârsta de 50 de ani nu are aceleași aptitudini cu o persoană cu vârsta de 30 de ani”. „Totodată, nu există o logică a impunerii unor teste care să verifice aptitudinile fizice, câtă vreme nu există un temei legal al impunerii acestora, iar varianta în care acestea sunt considerate totuşi necesare, rezultatele acestor verificări ar trebui să fie anonimizate, pentru a nu fi avute în vedere la evaluarea performanțelor profesional, sau persoanele care fac parte din comisia de evaluare a aptitudinilor fizice să nu participe și la evaluarea anuală a funcționarilor”, se precizează în plângerea înaintată Consiliului Local.
În plus, sindicaliștii ridică și problema controalelor la nivel de instituție. „La nivelul Politiei Locale Brașov activitatea de coordonare și de control este atributul Directorului Executiv şi se realizează direct ori prin intermediul directorilor executivi adjuncți, a șefilor de structuri operative sau prin intermediul persoanelor desemnate za asigure serviciul de permanentă din cadrul Compartimentului Patrula de serviciu, îndrumare și instruire de specialitate”, se stipulează în regulament.
Astfel, în ceea ce privește posibilitatea asigurării activității de coordonare şi control de către persoane din cadrul serviciului de permanență din cadrul Compartimentului Patrula de serviciu, sindicaliștii susțin că în acest context, s-ar ar ajunge ca o persoană să exercite atribuții de conducere, fără a fi remunerată legal pentru aceste responsabilități.
„Ofițeri” care dau ordine, contestați
Sindicaliștii ridică și alte obiecții cu privire la „ordinele” date la nivel de instituție, respectiv activitatea de control a agenților de către „ofițeri” care asigură continuitatea conducerii. În primul rând, este contestat termenul de ofițer, deoarece instituția este una demilitarizată și nu există acest rang. „COMPARTIMENTUL PATRULA DE SERVICIU INDRUMARE INSTRUIRE DE SPECIALITATE se află la subordinea directorial executiv adjunct, iar prin intermediul polițiștilor locali ofițeri care asigură continuitatea conducerii (OCC) din cadrul acestui compartiment se urmărește asigurarea continuității privind verificarea, coordonarea şi îndrumarea efectivelor de la structurile cu atribuiții de ordine publică circulație: rutieră, dispecerat și personalul contractual cu atribuții de pază”, se precizează în regulament.
Sindicaliștii susțin că „ofițerii la continuitatea conducerii” au astfel atribuții privind verificarea, coordonarea și îndrumarea efectivelor de la structurile operative și dispecerat, deci atribuții conferite unui organ cu rol de conducere, deşi acești „ofițeri” nu sunt din cadrul persoanelor cu rol decizional. Astfel, la nivel de instituție s-ar putea emite ordine contradictorii, respectiv unele date de acești ofițeri și altele date de șefii de serviciu. „Totodată, acestui ofițer-OCC, nu îi sunt stabilite în concret atribuțiile pe linie de conducere, prin raportare la şefii de serviciu, astfel că, se pot genera confuzii si chiar suprapuneri ale dispozițiilor date de către un OCC şi un şef de serviciu. Aceste necorelări şi lipsa unei prevederi exprese conduce evident la nelegalitatea textului criticat”, se mai menționează în document.
Nu în ultimul rând, sindicaliștii consideră nelegală și prevederea prin care, în mod excepțional, agenții ar putea însoți și în afara municipiului autovehiculele care asigură transportul persoanelor cu tulburări neuro-psihice care au comis contravenții în Brașov (ținând cont că Secția de Psihiatrie este acum la Sânpetru), deoarece Poliția Locală Brașov își poate desfășura activitatea exclusiv în oraș și nu se pot emite derogări în acest sens.


Un comentariu
O institutie INUTILA ! Inghite o gramada de bani ! Eficienta ? ZERO !
Nu fac nimic pe bani buni !