
Dezvoltatorul brașovean în spatele căruia se află o societate comercială americană, cu sediul social în New York, a reluat de anul trecut demersurile începute în 2022 în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru construcția unui ansamblu rezidențial pe strada Carierei din Brașov.
Terenul vizat pentru dezvoltarea imobiliară a unor blocuri cu 14 etaje se află de fapt în incinta fostei cariere de pe Dealul Șprenghi din Bartolomeu. Recent, proiectul a fost în analiza comisiilor de specialitate din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, iar acestea au decis continuare procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare.
Proiectul vizează construcția unor imobile cu 3 subsoluri, parter și 14 etaje.
Anul trecut, Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Brașov i-a solicitat dezvoltatorului reducerea regimul de înălțime în raport cu înălțimea Dealului Șprenghi, care este zonă protejată.
De altfel, Comisia Zonală de Protecție a Monumentelor Istorice din cadrul Direcției de Cultură l-a obligat pe dezvoltator să facă o descărcare arheologică pe teren înainte de a obține avizul pentru lucrări.
Acest lucru în contextul în care înainte de a doua jumătate a secolului al XIII-lea pe deal era o mică cetate, care a fost distrusă în timpul invaziei tătarilor. În secolul al XIX-lea, Dealul Șprengi a fost transformat în carieră de piatră, fiind excavat în cea mai mare parte. În secolul al XX-lea au dispărut, o dată cu roca de sub ele, și o parte din vestigiile cetății.


Un comentariu
Asta e pohta Scripcarului.