
După publicarea dezvăluirilor potrivit cărora organizatorii AFECT sunt fentați de matematică în pregătirea ediției a cincea a festivalului național dedicat sănătății emoționale, redacția BizBrașov a primit un drept la replică din partea Cameliei Clem, președinta Fundației Hera, organizator al evenimentului. Stupoare, însă. Doamna Clem se simte lezată de atribuirea calității de parteneră a domnului Allen Coliban, fost primar al urbei, cu realizări mai mult sau mai puțin mărețe, nicidecum de ideea de fond a articolului – lipsa de respect față de bugetul orașului și față de ceilalți organizatori de evenimente din Brașov, care sunt nevoiți să plătească ocuparea domeniului public.
Redăm integral dreptul la replică, după care vom analiza textul, așa cum se obișnuiește la Fundația Hera atunci când presa scrie despre evenimentul său, urmând să explicăm derapajele și manipulările unei fundații care spune că oferă și cursuri de comunicare asertivă.
Drept la replică
Către Redacția BizBrașov,
-în baza dreptului la replică, vă solicit publicarea următorului text, ca urmare a articolului publicat în data de 24 iunie 2025 sub titlul „Cum comunică Camelia Clem când i se amintește că este partenera fostului primar Allen Coliban”
Dreptul la demnitate nu se negociază
-Camelia Clem, președinta Fundației Hera
Când un demers civic este atacat nu pe fapte, ci pe biografia personală a celui care îl inițiază, nu mai vorbim despre presă, ci despre altceva. Festivalul AFECT nu este despre mine și nici despre relații personale. Este despre comunitate, despre sănătate mintală, despre sute de profesioniști și voluntari care, timp de patru ani, au oferit gratuit orașului Brașov un spațiu de educație emoțională, în mod transparent și cu respect pentru lege.
Faptul că numele meu este transformat într-un pretext pentru insulte sexiste și insinuări politice nu mai este o simplă polemică, ci o formă de violență simbolică — acea formă perfidă prin care femeile sunt reduse la „consoarte” și inițiativele lor sunt suspectate, niciodată recunoscute.
Nu am de ce să mă justific pentru viața mea personală, cu atât mai puțin pentru fapte corecte, legale și publice. Dar am responsabilitatea să apăr munca unei comunități care a construit cu onestitate un proiect pentru binele public.
AFECT nu a beneficiat niciodată de finanțări publice. Nu a fost și nu este un instrument politic. A fost aprobat de mai multe ori și validat de susținerea a numeroşi specialiști și organizații profesionale tocmai pentru că și-a dovedit valoarea prin conținut, prin calitatea organizării și prin impactul social.
AFECT va merge mai departe, cu sau fără sprijin instituțional, pentru că este al oamenilor care cred în el, nu al politicii.
Iar în fața unei campanii care încearcă să înăbușe vocile incomode prin batjocură și etichetare, aleg să rămân vizibilă. Pentru că într-o societate care marginalizează ușor și ascultă greu, vizibilitatea devine formă de rezistență.
⸻
Vă solicit publicarea integrală a acestui drept la replică, în aceeași manieră în care a fost difuzat articolul care m-a vizat.
Cu respect,
Camelia Clem
Președinta Fundației Hera
Explicațiile redacției BizBrașov pe înțelesul doamnei Clem, specialist într-un fel de comunicare mai puțin asertivă
„Când un demers civic este atacat nu pe fapte, ci pe biografia personală a celui care îl inițiază, nu mai vorbim despre presă, ci despre altceva. Festivalul AFECT nu este despre mine și nici despre relații personale” – Nicăieri în textul articolului nu este atacat demersul civic intitulat Festivalul AFECT. BizBrașov a fost, de altfel, primul partener media al acestui eveniment. Spre deosebire de inițiatorii festivalului, ca oameni de comunicare și media, noi chiar înțelegem necesitatea acestui eveniment, mai ales că mulți oameni politici locali, aflați mai aproape sau la o distanță apreciabilă sufletește de doamna Clem, chiar au nevoie de terapie psihologică.
„Faptul că numele meu este transformat într-un pretext pentru insulte sexiste și insinuări politice nu mai este o simplă polemică, ci o formă de violență simbolică — acea formă perfidă prin care femeile sunt reduse la „consoarte” și inițiativele lor sunt suspectate, niciodată recunoscute” – Nicăieri în text nu există o insultă sexistă asupra doamnei Clem sau a consortului acesteia. Redacția BizBrașov sprijină în totalitate dreptul persoanelor de a forma o uniune consensuală, iar redactorii chiar se bucură că doamna Clem se poate dezvolta fizic și emoțional în cadrul unei astfel de uniuni. Cu oricine, nu contează persoana. Doar că în acest caz, asocierea cu numele deputatului Allen Coliban asigură o vizibilitate mai mare importantului eveniment.
„Nu am de ce să mă justific pentru viața mea personală, cu atât mai puțin pentru fapte corecte, legale și publice. Dar am responsabilitatea să apăr munca unei comunități care a construit cu onestitate un proiect pentru binele public” – nicăieri în textul publicat nu se solicită vreo justificare cu privire la viața personală a doamnei Clem. Viața personală rămâne atributul fiecăruia, iar BizBrașov respectă dreptul la viața personală a fiecărei persoane, inclusiv a doamnei Clem.
„AFECT nu a beneficiat niciodată de finanțări publice. Nu a fost și nu este un instrument politic. A fost aprobat de mai multe ori și validat de susținerea a numeroşi specialiști și organizații profesionale tocmai pentru că și-a dovedit valoarea prin conținut, prin calitatea organizării și prin impactul social” – Fundația HERA a încercat chiar la prima sa ediție să obțină fonduri publice sub forma unor servicii pe care Primăria Brașov urma să le susțină – spații publice, servicii de salubrizare, toalete publice etc. De altfel, în ultimii ani, festivalul s-a desfășurat în Parcul Central al Brașovului, iar Fundația Hera a plătit chiar pentru ocuparea a 90 de metri pătrați din suprafață, deși a ocupat aproape integral parcul. Dar noi nu suntem Primăria Brașov sau Poliția Locală pentru a face controale în acest domeniu. Amintim că după ce s-a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind parteneriatul dintre Primărie și Fundația Hera, pe atunci primarul Coliban a avut o intervenție pe Facebook în care își lăuda partenera, „jumătatea sa mai bună” – cum frumos se exprima, adică doamna Camelia Clem. „Fundaţia Hera este cea care, în plină pandemie, a iniţiat şi a donat comunităţii proiectul spitalului modular de la Judeţean. Acest proiect, vital la propriu, a fost realizat alături de Asociaţia Dăruieşte Viaţă. Fundaţia Hera este cea care a oferit anul trecut 120 de ore de consiliere psihologică gratuită persoanelor afectate de criza COVID-19. În 2021 Fundaţia Hera a încheiat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov pentru a acorda sprijin mamelor care suferă de depresie pre şi post natală. Fundaţia Hera organizează la Braşov, în perioada 26-29 august (n. red. – 2021), primul festival de sănătate emoţională din România, festivalul AFECT, ocazie cu care vor concerta gratuit Byron, OCS şi The Monojacks. Pe lângă asta vor fi workshop-uri, proiecţii de film, conferinţe, dezbateri, muzică şi teatru. Toate pentru şi despre sănătatea emoţională. Pentru că Fundaţia Hera va plăti pentru ocuparea spaţiului public cu ocazia acestor evenimente oferite gratuit braşovenilor, nu va intra într-un parteneriat cu municipalitatea, prin urmare nu va primi cu titlu gratuit ocuparea domeniului public. Fundaţia Hera este înfiinţată de jumătatea mea mai bună, Camelia Clem, împreună cu Florenţa Dănilă, psiholog clinician”, spunea atunci Coliban.
Suntem convinși, de asemenea, că a fost o întâmplare nefericită că acest festival a demarat pe perioada primului an de domnie la Primăria Brașov a partenerului de viață al doamnei Camelia Clem, precum și de faptul că dacă acest eveniment ar fi demarat pe perioada altui primar el ar fi obținut fonduri publice considerabile, având în vedere importanța problemelor dezbătute. Repetăm, nu punem la îndoială importanța evenimentului și redacția BizBrașov chiar se bucură de faptul că un astfel de eveniment a atras susținerea a „numeroşi specialiști și organizații profesionale tocmai pentru că și-a dovedit valoarea prin conținut, prin calitatea organizării și prin impactul social”.
„AFECT va merge mai departe, cu sau fără sprijin instituțional, pentru că este al oamenilor care cred în el, nu al politicii” – Redacția BizBrașov felicită organizatorii și îi asigură de sprijinul său. Doar să fie organizat corect.
„Iar în fața unei campanii care încearcă să înăbușe vocile incomode prin batjocură și etichetare, aleg să rămân vizibilă. Pentru că într-o societate care marginalizează ușor și ascultă greu, vizibilitatea devine formă de rezistență” – ne bucură decizia președintei Fundației Hera. Dar așa cum e vizibilă în calitate de psiholog, de organizator al AFECT, doamna Clem trebuie să știe că este la fel de vizibilă ca parteneră de viață a fostului primar, precum și ca femeie de afaceri. Toate rolurile acestea o reprezintă, motiv pentru care interpretăm textul dreptului la replică de mai sus ca pe o încercare de vindecare emoțională în urma unor leziuni narcisice suferite în timpul citirii textului publicat de BizBrașov.

