
Polițiștii Săcele au fost sesizați, după ce un bărbat ar fi pătruns, fără a avea acest drept, într-un imobil din localitate, încălcând prevederile unui ordin de protecție emis anterior de către Instanță.
„Față de sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat de îndată la adresa indicată, iar în urma verificărilor pe care le-au efectuat, au stabilit că bărbatul, în vârstă de 34 de ani, s-a deplasat la domiciliul unde se afla mama sa, deși împotriva acestuia era emis un ordin de protecție valabil. Tot în acest context, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie cu acte de violență, ceea ce i-a creat o stare de temere.
Astfel, pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul identificat, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare, dar au dispus și măsura reținerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


Un comentariu
Daca recidivistul isi ameninta íar mama si nu respecta ordinul de protectie dece nu este retinut pentru 30 de zile ar avea timp sa se calmeze.