
Primăria Brașov a emis zilele trecute o nouă autorizație de construire pentru complexul skate-park de sub podul de la Fartec. Lucrările de amenajare au demarat în iunie anul trecut, dar au început cu o „pauză” (detalii aici), iar la 3 luni de la deschiderea șantierului a fost solicitată și suplimentare a bugetului cu 7 milioane de lei, care nu a fost aprobată (detalii aici).
Pe parcurs, proiectul a necesitat unele modificări. După cum a declarat pentru BizBrașov purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ca urmare a acestor modificări, a fost necesară emiterea unei noi autorizații de construire. „Reproiectarea lucrărilor a fost făcută din două motive. În primul rând, în contextul în care dorim să accesăm o finanțare nerambursabilă pentru investiție, au fost necesare unele modificări pentru îndeplinirea condițiilor solicitare. În al doilea rând, la momentul edificării pe teren, s-a constatat necesitatea unor modificări. Astfel, a fost emisă o nouă autorizație de construire”, a explicat Sorin Toarcea.

În ceea ce privește noul termen de finalizare, reprezentantul Primăriei a precizat că se va stabili împreună cu constructorul în perioada următoare, însă parcul va fi definitivat în decursul acestui an.
Potrivit contractului inițial, constructorul avea la dispoziție 14 luni pentru amenajarea celor trei parcuri tematice din cadrul acestui skate-park: pump track, jump track și street park, iar valoarea investiției era de 9,96 milioane de lei, fără TVA. În conformitate cu proiectul, pe timp de noapte, întregul circuit sportiv va fi iluminat, pentru a putea extinde perioada de utilizare în condiții de maximă siguranță, fiind prevăzut cu un sistem cu 496 de corpuri de iluminat tip LED. De asemenea, spațiul va fi dotat cu un sistem integrat de supraveghere video și conexiune wi-fi la internet.

