În România, concediul pentru creșterea copilului este reglementat de OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Acest drept poate fi exercitat, în condițiile legii, de oricare dintre părinții firești, de persoana care a adoptat copilul, de cea căreia i-a fost încredințat copilul în vederea adopției, de persoana care îl are în plasament sau în plasament în regim de urgență (cu excepția asistentului maternal profesionist, pentru copiii aflați în plasament), precum și de tutore, potrivit legalbadger.org.
Durata concediului este stabilită, ca regulă generală, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv până la 3 ani în cazul copilului cu dizabilități. Pentru a beneficia de acest drept, solicitantul trebuie să fi realizat venituri supuse impozitului pe venit pentru o perioadă de cel puțin 12 luni în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului. De asemenea, acesta trebuie să aibă domiciliul sau reședința în România și să locuiască efectiv cu copilul, ocupându-se de creșterea și îngrijirea acestuia.
O întrebare frecvent adresată în practică, atât de către angajați, cât și de către angajatori, este dacă perioada concediului pentru creșterea copilului este recunoscută, din punct de vedere legal, ca vechime în muncă și stagiu de cotizare. Această preocupare este justificată, mai ales în contextul în care numeroase drepturi profesionale și sociale sunt condiționate de existența unei anumite vechimi sau a unui stagiu de cotizare minim. Conform legislației naționale, această perioadă este asimilată atât vechimii în muncă, cât și stagiului de cotizare, în condițiile prevăzute de lege.
Reglementarea de referință în materie este OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Potrivit art. 22 alin. (1)din acest act normativ, perioada în care persoana beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public, precum și a drepturilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.
Mai mult, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, această perioadă este considerată vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, fiind luată în calcul la stabilirea drepturilor ce se acordă în funcție de vechime, inclusiv în profesiile reglementate conform Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale.
În ceea ce privește drepturile de pensie, este aplicabilă Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Potrivit art. 14 alin. (1) lit. e) din această lege, se consideră stagiu de cotizare asimilat perioada în care o persoană a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului, în condițiile legii. Astfel, această perioadă este valorificată la determinarea duratei minime și complete a stagiului de cotizare necesar pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate sau a altor drepturi de asigurări sociale.
Importanța recunoașterii acestei perioade este semnificativă, în special în domeniile în care vechimea are un rol determinant în stabilirea grilei de salarizare, în promovare sau în acordarea unor beneficii suplimentare. În sectorul bugetar, de exemplu, vechimea în muncă influențează nivelul salariului de bază și accesul la grade profesionale superioare. În sectorul privat, chiar dacă reglementările sunt mai flexibile, angajatorii au obligația de a recunoaște această perioadă la calculul vechimii totale în muncă.
Astfel, pe durata concediului pentru creșterea copilului, persoana îndreptățită beneficiază de indemnizație, păstrează calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără obligația de plată a contribuției, iar perioada respectivă este recunoscută, conform dispozițiilor legale, ca vechime în muncă, în serviciu și în specialitate, fiind totodată asimilată stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. În plus, legislația interzice angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în timpul concediului pentru creșterea copilului.
Așadar, cadrul legislativ național reglementează în mod clar și favorabil statutul perioadei concediului pentru creșterea copilului, asigurând recunoașterea acesteia ca vechime în muncă și stagiu de cotizare. Această soluție legislativă urmărește să protejeze continuitatea drepturilor profesionale și sociale ale salariaților, fără a penaliza alegerea legitimă de a se dedica îngrijirii copilului în primii ani de viață. Astfel, părinții beneficiază de garanții juridice clare în raport cu angajatorii și cu instituțiile publice, iar exercitarea acestui drept nu afectează negativ cariera sau accesul la prestațiile din sistemul de asigurări sociale.
