
Polițiști din Feldioara au sancționat un bărbat și au dispus confiscarea lemnelor pe care le transporta, fară a avea documente de proveniență.
„În jurul orei 4:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au oprit, pentru control, un autoturism, care se deplasa pe strada Pădurii, din comuna Măieruș, județul Brașov.
După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 37 de ani, din comuna Racoș, polițiștii au constat autovehiculul era încărcat cu material lemnos, pentru care bărbatul nu deținea documentele prevazute de legislația silvică.
Față de cele constatate, polițiștii l-au sancționat pe bărbat și au dispus confiscarea materialului lemnos, în cantitate aproximativ 2 metri cubi, din specia fag și carpen, care a fost predat în custodia unui reprezentant din cadrul ocolului silvic competent”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

