
Turiștii care nu vor să închirieze șezlonguri vor putea să-și întindă liber prosoapele, pe un segment de până la 20% din orice plajă de pe litoral. Este vorba despre un proiect de Lege aprobat de Senat.
Pentru mulți români, vacanța la mare este tot mai costisitoare, așa că bronzul pe prosop și prânzul la umbră, din lada frigorifică, rămân singurele soluții accesibile. Un proiect de lege vine în ajutorul celor care vor să-și petreacă concediul cu cheltuieli minime.
„Dacă vă uitați în spatele meu, e un sector de plajă care e semnalizat sus cu «zonă special amenajată pentru cearceafuri». Și metrii de nisip care sunt goi, tot noi îi plătim”, a declarat Răzvan Chițan, managerul unei plaje, potrivit stirileprotv.ro.
„Vom face presiuni la Camera Deputaților să intre în procedură de urgență în așa fel încât să poată fi votată”, a spus Remus Negoi, senator.
Legea a trecut de Senat cu 122 de voturi pentru și zero împotrivă. Pentru a fi aplicată, este nevoie de votul final din Camera Deputaților.

