Căsătoria este, în esența sa juridică, o instituție recunoscută și protejată de lege, iar desfacerea acestei uniuni, indiferent de locul în care a fost încheiată, este permisă. Întrebarea dacă o persoană căsătorită în străinătate poate divorța în România nu este una pur teoretică, devenind o realitate din ce în ce mai frecventă în contextul migrației masive a românilor, al căsătoriilor mixte și al globalizării în general. Mulți cetățeni români se căsătoresc în afara țării, fie cu alți români, fie cu cetățeni străini, și ulterior, din motive diverse, se întorc în România sau se regăsesc în situația în care doresc desfacerea căsătoriei. Însă, faptul că actul căsătoriei a fost încheiat sub jurisdicția unui alt stat nu înseamnă că divorțul nu poate avea loc în România. Ba dimpotrivă, în anumite condiții, instanțele române sunt competente să soluționeze astfel de cereri, iar divorțul poate fi pronunțat în mod valabil pe teritoriul țării, notează legalbadger.org.
Pentru început, este esențial să înțelegem că România recunoaște căsătoriile încheiate în străinătate, atâta timp cât ele au fost încheiate în conformitate cu legea statului în care au avut loc. Cu alte cuvinte, dacă o căsătorie este legală în Italia, Spania, Germania sau Canada, ea va fi considerată valabilă și în România, indiferent dacă soții au cetățenie română sau nu. În practică, este important ca această căsătorie să fie transcrisă și în registrele de stare civilă românești pentru a produce efecte administrative și juridice în țară, dar nerecunoașterea transcrierii nu afectează validitatea actului în sine. Pe cale de consecință, dacă o căsătorie este recunoscută, și posibilitatea desfacerii ei prin divorț este, teoretic, la îndemâna celor implicați.
Instanțele române sunt competente să judece o cerere de divorț chiar și atunci când căsătoria a fost încheiată în străinătate, cu condiția ca cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reședința obișnuită în România. Mai exact, conform normelor de drept internațional privat, dacă unul dintre soți este cetățean român și are reședința în România la momentul formulării cererii de divorț, instanțele de judecată din țara noastră sunt competente să soluționeze cererea. De asemenea, dacă ambii soți sunt cetățeni români, dar domiciliază în străinătate, pot conveni de comun acord ca divorțul să aibă loc în România, iar instanțele pot accepta o astfel de convenție a soților. Chiar și în absența unei cetățenii române, dacă reședința obișnuită a unuia dintre soți este pe teritoriul României, competența se poate stabili în favoarea instanțelor române.
Legea aplicabilă divorțului nu este întotdeauna automat cea română, chiar dacă procesul are loc în România. Potrivit Regulamentului european Roma III, la care România este parte, divorțul este guvernat de legea aleasă de soți. Dacă nu a fost făcută o alegere expresă, atunci se aplică legea statului în care soții au avut ultima reședință obișnuită comună, în măsura în care unul dintre ei încă locuiește acolo. Dacă nici această condiție nu este îndeplinită, se va aplica legea statului de cetățenie a unuia dintre soți, iar dacă nici această situație nu este valabilă, se aplică legea română. În practică, aceasta înseamnă că instanța din România poate ajunge să aplice o altă lege națională, de pildă legea italiană sau franceză, în funcție de circumstanțele particulare ale cuplului. Legea aplicabilă influențează direct procedura divorțului, condițiile în care poate fi acordat, dar și efectele acestuia asupra soților și, eventual, asupra copiilor minori.
Din punct de vedere procedural, divorțul în România poate avea loc pe cale judecătorească, prin instanță, sau administrativ, prin notar sau ofițerul de stare civilă, doar dacă ambii soți sunt de acord și nu există copii minori. În cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, divorțul prin notar sau ofițer de stare civilă este posibil numai dacă căsătoria a fost transcrisă în registrele de stare civilă române. În lipsa acestei transcrieri, notarul nu poate soluționa cererea, iar părțile trebuie să se adreseze instanței de judecată. De asemenea, dacă divorțul este conflictual, cu cereri privind custodia copiilor, pensia de întreținere, împărțirea bunurilor sau alte aspecte, singura cale este cea judecătorească.
În ceea ce privește recunoașterea în România a unui divorț din străinătate, dacă soții divorțează în statul în care s-au căsătorit, sentința respectivă poate fi recunoscută automat, în funcție de țara în cauză. În cazul în care divorțul are loc într-un stat membru al Uniunii Europene, România recunoaște în mod automat hotărârea de divorț, în baza Regulamentului Bruxelles II. Pentru statele din afara UE, este necesară o procedură de recunoaștere judiciară în România, numită exequatur. Fără această recunoaștere, divorțul nu va produce efecte juridice în țară, iar părțile vor fi considerate, în continuare, căsătorite.
În concluzie, faptul că o căsătorie a fost încheiată în străinătate nu împiedică deloc posibilitatea de a divorța în România. Instanțele române au competență în multe dintre aceste cazuri, iar legea oferă suficiente instrumente pentru soluționarea litigiilor, indiferent de locul în care actul de căsătorie a fost semnat. Cheia constă în existența unui element de legătură cu România, fie cetățenia, fie domiciliul, fie simpla reședință obișnuită. Totuți, nu doar instanța contează, ci și legea aplicabilă divorțului, iar o analiză prealabilă a acestor aspecte poate face diferența într-un proces de divorț. Nu în ultimul rând, transcrierea actului de căsătorie, respectarea formalităților internaționale și, la nevoie, recunoașterea hotărârilor străine sunt elemente care întregesc cadrul legal și garantează că divorțul va produce efecte nu doar în țara în care se desfășoară, ci și în România. Fiecare situație este unică, iar consultarea unui avocat specializat în drept internațional privat este întotdeauna recomandabilă, pentru că granițele geografice nu ar trebui să transforme o despărțire într-un conflict birocratic fără sfârșit.
