
Apartamentele noi din Brașov s-au ieftinit ușor la începutul verii, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Cu toate acestea, cumpărătorii care abia acum au făcut pasul spre achiziție au plătit cu 13% mai mult pentru fiecare metru pătrat din locuințele lor decât cei care au făcut acest pas în urmă cu un an.
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele aflate în imobile finalizate începând din 2020 și până în prezent a ajuns, în luna iunie, la 2.500 euro/mp util. În perioada similară a anului trecut locuințe asemănătoare puteau fi cumpărate cu un preț mediu de circa 2.200 euro/mp util.

În cazul locuințelor de pe piața veche, prețurile s-au menținut pe plan local la același nivel cu cel înregistrat în luna mai. Discutăm despre o medie aferentă proprietăților listate la vânzare de 2.100 euro/mp util.
Cartierele preferate de cumpărători
În prima parte a acestui an, căutările potențialilor cumpărători s-au îndreptat cu precădere spre cartierul Tractorul, una dintre zonele care s-au dezvoltat cel mai mult pe segmentul rezidențial nou.
Cei care au prospectat piața în căutarea unei locuințe au avut de ales din cele aproximativ 1.500 de apartamente listate la vânzare aici, cu un preț mediu de 2.208 euro/mp util, arată datele Imobiliare.ro.
Cartierul Astra a ocupat locul al doilea în topul celor mai dorite din Brașov acesta incluzând a doua cea mai extinsă ofertă de apartamente la vânzare din oraș. Prețurile solicitate cumpărătorilor au fost puțin mai mici decât cele din Tractorul, în ciuda unui avans anual spectaculos, cu 20%.
Cumpărătorii care vor să achite cele mai mici prețuri ar trebui să-și înceapă căutările din zona Stupini unde în primele cinci luni ale acestui an proprietarii au solicitat, în medie, 1.559 euro/mp util pentru apartamentele listate la vânzare.

