
De multe ori, liniștea unei case poate fi tulburată de zgomote sau lucrări, dar și de ceva mai subtil: o fereastră deschisă către curtea vecinului care, deși la o oarecare distanță, oferă o vedere prea largă în spațiul privat al acestuia.
În România, legea prevede reguli clare despre cât de aproape poți construi o clădire de hotarul proprietății altei persoane și ce drepturi ai sau nu ai, după caz, atunci când vine vorba efectiv de privitul peste gard.
Ce spune legea despre geamurile orientate către curtea vecinilor
În România, dreptul la viață privată nu se oprește la ușa casei, ci se extinde până la curtea și grădina fiecăruia. De aceea, Codul Civil stabilește distanțe minime între clădiri, garduri și alte elemente constructive, tocmai pentru ca intimitatea să nu fie invadată.
În acest sens, legea nr. 287/2009 din Codul Civil arată că orice construcție nouă, plantație sau lucrare fixă trebuie să respecte o distanță minimă de 60 de centimetri față de linia de hotar, dacă nu există prevederi speciale în planul urbanistic local.
Citiți mai multe detalii, pe lovedeco.ro.

