
Reprezentanții Asociației Consorțiul Cultural Corona dezaprobă renunțarea tacită la sesiunea de selecție a proiectelor culturale cu finanțare nerambursabilă de către Primăria Municipiului Brașov. Aceștia susțin că sesiunea a fost organizată cu regularitate anuală în ultimii 15 ani la Brașov, a fost discutată, uneori criticată, adesea îmbunătățită prin dialog si dezbatere, iar decizia suspendării ei amenință să submineze fundamentul diversității și vitalității culturale din orașul nostru, afectând în mod direct publicul, artiștii, organizațiile culturale și imaginea orașului.
„Ordonanța nr. 51/1998 a reprezentat, timp de peste două decenii, un pilon esențial pentru susținerea inițiativelor culturale independente, oferind resurse financiare transparente și accesibile pentru proiecte care promovează identitatea locală, diversitatea culturală și dialogul intercultural. Renunțarea la acest mecanism, cerut de altfel de lege, ar avea consecințe devastatoare, printre care:
- Reducerea accesului la cultură: Proiectele finanțate prin Ordonanța 51/1998, precum festivaluri, expoziții, spectacole și programe educaționale, au asigurat accesul gratuit sau accesibil al publicului larg la evenimente culturale de calitate, în special în comunități defavorizate.
- Sufocarea sectorului cultural independent: Organizațiile neguvernamentale și artiștii independenți, care depind de aceste fonduri, riscă să își întrerupă activitatea, diminuând pluralismul cultural și inovarea artistică.
- Erodarea identității culturale: Proiectele susținute la Brașov în ultimii 15 ani în baza Ordonanței 51/1998 promovează patrimoniul românesc și dialogul intercultural, contribuind la coeziunea socială și la reprezentarea Brașovului pe plan național. Multe dintre acestea fac parte deja din identitatea culturală contemporană a Brașovului, realizând numeroase ediții și constituindu-și un public fidel. În timp ce orașele mai mici sau comparabile din țară – Sfântu Gheorghe, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara – își amplifică și profesionalizează sesiunile de finanțare prin care își susțin festivalurile și proiectele artistice, Brașovul se condamnă la irelevanță.
- Impact negativ asupra economiei locale: Evenimentele culturale din Brașov, precum festivalurile, expozițiile, activitățile educaționale sau concertele organizate de instituții membre ale Consorțiului și alți operatori culturali, generează venituri pentru sectorul turistic, HORECA și alte industrii conexe.
Comunitatea culturală brașoveană face un apel ferm pentru menținerea și consolidarea finanțării nerambursabile prevăzute de Ordonanța nr. 51/1998. Solicităm:
- Reluarea organizării sesiunii anuale de selecție prin competiție a proiectelor culturale
- Reconsiderarea oricăror eliminări tacite a finanțării nerambursabile, printr-un dialog transparent cu sectorul cultural.
- Menținerea alocărilor bugetare pentru cultură, în conformitate cu nevoile reale ale comunităților artistice și ale publicului.
- Simplificarea procedurilor administrative pentru accesarea fondurilor, fără a compromite transparența și echitatea.
- Organizarea de consultări publice cu operatorii culturali din Brașov pentru a evalua impactul acestor reinterpretări legislative.
Cultura nu este un lux, ci o necesitate pentru o societate democratică, educată și unită. Renunțarea la finanțarea nerambursabilă ar însemna o pierdere ireparabilă pentru patrimoniul și viitorul cultural al Brașovului, un oraș cu o bogată tradiție multiculturală, care a demonstrat prin evenimentele sau proiectele comunității culturale că investiția în cultură generează coeziune, progres și mândrie locală.
Vă îndemnăm să acționați în spiritul responsabilității față de moștenirea culturală locală și față de viața artistică a Brașovului și să protejați mecanismele care susțin creativitatea și diversitatea. Rămânem deschiși pentru dialog și colaborare în vederea găsirii unor soluții sustenabile pentru sectorul cultural.
După cum am anunțat încă de la începutul anului, având în vedere situația dificilă prin care trece municipalitatea brașoveană – respectiv, am plecat cu un minus de 10 milioane de euro în acest an la bugetul local – precum și modul defectuos în care au fost implementate o parte dintre proiectele culturale anul trecut, vom finanța proiectele culturale ale instituțiilor din subordinea Consiliului Local. Am pregătit pentru acest an o serie de evenimente culturale – poate cel mai important este vara culturală care se desfășoară lunile acestea în Piața Sfântul Ioan – urmând ca anul viitor să facem o analiză a posibilității ca municipalitatea să reia finanțarea și a altor organizații culturale”, au transmis într-o scrisoare deschisă reprezentanții Asociației Consorțiul Cultural Corona.
Ce spune Primăria Brașov
„După cum am anunțat încă de la începutul anului, având în vedere situația dificilă prin care trece municipalitatea brașoveană – respectiv, am plecat cu un minus de 10 milioane de euro în acest an la bugetul local – precum și modul defectuos în care au fost implementate o parte dintre proiectele culturale anul trecut, vom finanța proiectele culturale ale instituțiilor din subordinea Consiliului Local. Am pregătit pentru acest an o serie de evenimente culturale – poate cel mai important este vara culturală care se desfășoară lunile acestea în Piața Sfântul Ioan – urmând ca anul viitor să facem o analiză a posibilității ca municipalitatea să reia finanțarea și a altor organizații culturale”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.


Un comentariu
Cât tupeu, tara arde și noi vrem cultura… Bravo dlui Primar George Scripcaru!!
La muncă nu lantiins mana! poftan cui la reziști!