
Polițiștii din Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 3 ani, a fost găsit singur, într-un autobuz de către șoferul mijlocului de transport.
„Minorul a fost preluat și transportat la Secția 2 de Poliție Brașov, pentru a rămâne în siguranță până la identificarea aparținătorilor. Întrucât copilul nu cunoștea datele părinților săi, polițiștii au efectuat verificări specifice și au reușit, în scurt timp, să-i identifice. Totodată, a fost solicitată și prezența unui reprezentant din cadrul DGASPC, pentru a se asigura cu privire la bunăstarea minorului.
Între timp, la sediul Secției 5 Poliție Brașov s-a prezentat o femeie, de 37 de ani, din localitatea Măieruș, județul Brașov, care susținea că fiul ei, minor, s-ar fi pierdut. După ce au stabilit că femeia este mama copilului identificat anterior, polițiștii au colaborat eficient și în scurt timp, femeia a fost reunită cu fiul său, acesta fiindu-i încredințat în siguranță”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.



