
Ieri, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Brașov, în colaborare cu Serviciul Rutier, Secțiile urbane de poliție și Politia Municipiului Săcele au organizat și desfășurat o actiune cu efective mărite, structurată pe două intervale orare, în mai multe zone din municipiul Brașov.
Echipajele de poliție au acționat pentru prevenirea comportamentelor periculoase în trafic și pentru impunerea respectării legislației rutiere, iar acolo unde au fost identificate situații de pericol au fost dispuse măsuri, conform normelor, astfel încât să fie prevenite accidentele rutiere.
La finalul activității, pentru neregulile constate au fost acordate 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.270 lei. Printre persoanele sancționate s-au aflat și pietoni care, prin adoptarea unui comportamente periculos, au pus în pericol siguranța personală și pe cea a celorlați participanți la trafic. Polițiștii au dispus și reținerea în vederea suspendării 6 permise de conducere, 5 pentru neacordarea priorității de trecere pentru pietoni și 1 pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.
De asemenea, la 18 conducători auto, cărora aparatul le-a identificat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, le-au fost recoltate mostre biologice. Analizele ulterioare vor clarifica existența sau tipul de substanță psihoactivă consumată.


Un comentariu
👍👍👍acum poate ar fi cazu sa patruleze si politia locala prin cartiere ca exemplu steagu ,florilor … Tractoru … Poate li se face si lor mila de masinile care stau si se coc anapoda la soare cand in curbă ,cand pe trecerea de pietoni… Bine uneori stau pe iarba la plaja .. mai aduc si ei un ban la buget… Zic si eu .. daca nu macar seara pe racoare asa intr-o plimbare ..