
După cum Biz Brașov vă înforma, aseară a avut loc un grav accident de circulație pe DN13, la ieșirea din Rupea, în care au fost implicate o autoutilitară (TIR) și două autoturisme. Accidentul s-a soldat cu patru victime, dintre care una inconștientă, încarcerată.
Cu toate eforturile salvatorilor de la SMURD Brașov, persoana încarcerată, un bărbat în vârstă de 75 de ani, a decedat:
„Din păcate, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 75 de ani nu a raspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat de către personalul medical. Alte doua victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale si îngrijiri de specialitate, iar cea de a patra victimă a refuzat transportul la spital”, au transmis salvatorii brașoveni.
În urma acestui accident, traficul rutier pe DN13 în zona Rupea a fost întrerupt pentru mai bine de 8 ore.

