
Consilierul județean Vasile Ungureanu, liberal de peste 30 de ani, a obținut anul trecut un premiu de 40.000 de lei din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în urma rezultatelor obținute de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris.
Informația a fost făcută publică în declarația sa de avere pe anul trecut. Ungureanu este director general al Complexului Sportiv Național din Poiana Brașov, poziție pe care a ajuns datorită faptului că facea parte din partidul potrivit la momentul potrivit. O altă calitate a sa este că este nașul de cununie al lui Adrian Veștea, președintele PNL Brașov și al Consiliului Județean Brașov și, mai nou, posibil prim-vicepreședinte al PNL la nivel național.
Ungureanu a declarat pentru BizBrașov că premierea sa și a celorlalți angajați ai centrului din Poiana Brașov s-a datorat „rezultatelor foarte bune obținute de sportivii români la Olimpiada de anul trecut”. „Toți sportivii medaliați s-au pregătit la complexul nostru, iar în acea perioadă nu am ținut cont că este weekend sau zi liberă, ne-am focusat pe pregătire și pentru asigurarea tuturor condițiilor. Noi, în domeniul sportiv, suntem cei mai prost plătiți bugetari, am ajuns să avem mai puțin decât angajații din domeniul cultural”, a explicat Ungureanu.
Acesta s-a plâns că are un salariu de 4.800 de lei pe lună, din care lunar plătește la CAR 1.400 de lei. În plus, un simplu bucătar de la Complexul Olimpic din Poiană are un venit net de 2.800 – 2.900 de lei, pe când la restaurantele și hotelurile din zonă bucătarii au venit și de peste zece ori mai mari. „Acesta a și fost considerentul pe care s-au dat aceste prime, care au fost stabilite de sindicatul din domeniu – să nu rămânem fără angajați”, a explicat Ungureanu, o figură eternă pe lista de consilieri județeni ai PNL Brașov.
Judecat că ar fi „livrat” 40.000 de lei pentru un loc pe lista de consilieri județeni în 2012
Vasile Ungureanu a fost unul dintre cei trimiși în judecată de DNA pentru „dare de mită în formă continuată”, într-un dosar în care capete de listă erau Aristotel Căncescu și Sebastian Grapă. În rechizitoriul dosarului „Bani pentru partid”, procurorii au arătat că Ungureanu ar fi plătit 40.000 de lei pentru o plasare mai bună pe lista candidaților la CJ Brașov. Alte sume vehiculate în dosar au fost de 170.000 de lei – Sebastian Grapă, 100.000 de lei – Claudiu Cornea, 50.000 de lei – Matei Gavril, 50.000 de lei – Ovidiu Răzvan Șandru, dar și de 15.000 de lei – Dragoș Crăciun, acesta având să devină ulterior adjunctul lui Ungureanu la Complexul Olimpic din Poiana Brașov.


Un comentariu
Dnu Ungureanua daca nu-ti convine salariul lucreaza ca bucatar ,daca esti director al Complexului Sportiv Național din Poiana Brașov, unde freci menta tu si ceilantai nu erati indrepotatiti sa primiti aceste premii.