
La Secția de Poliție Rurală Voila, polițiștii au arătat că, dincolo de aplicarea Legii, se află și sprijinul necondiționat față de animale.
„În urma unui caz de abandon de animale, semnalat luna trecută colegilor noștri, aceștia au identificat persoana responsabilă și i-au aplicat o sancțiune contravențională, conform legii. Însă povestea nu se oprește aici.
Cei doi cățeluși abandonați, după ce au fost salvați de polițiști, au fost primiți într-un cămin plin de afecțiune.
Colegul nostru Iulian i-a adoptat imediat și acum, ținându-i în brațe, ne-a spus: <<Sara și Bety sunt exact acei membri ai familiei care lipseau. Cățelușii reușesc să-mi facă ziua mai bună, indiferent cât de grea a fost aceasta>>”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

