
O absolventă de la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova și-a împlinit dorința de a fi admisă cu cea mai mare medie la Academia Forțelor Aeriene, iar la scurt timp de la aflarea rezultatului a pornit în tabăra pentru copii diagnosticați cu cancer. Tot pentru ei vrea să facă și mai mult pe viitor.
Ruxandra Gogoț a absolvit în această vară Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. A urmat Bacalaureatul, alte emoții și pentru asta, iar după „examenul maturității”, admiterea la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov. Cea mai mare dorință a fost să fie prima admisă la academie, iar anii de efort au condus-o către asta. Sunt, în fapt, două medii egale, a ei și a unui alt coleg de liceu, în total patru „vladimirești” ocupând primele locuri în ierarhie la admiterea la academia din Brașov, a spus tânăra pentru Adevărul.
S-a bucurat de succes câteva ore, ulterior pornind spre „Tabăra Bucuriei”, locul căruia i-a dedicat de-a lungul ultimilor ani, sub diverse forme, timp, interes și resurse.
„Este o tabără pentru copii cu probleme oncologice. Se organizează în fiecare an, sunt diferite serii, au de asemenea și tabără de weekend în care părinții vin alături de copii. Dar aceasta este o tabără cu copii mai măricei, adică de la 10 ani în sus, și atunci au considerat că nu mai este nevoie de părinți și am venit voluntar de la colegiul militar, o să stăm 4 zile cu copiii”, a explicat Ruxandra.
Legătura ei cu copiii diagnosticați cu boli oncologice este mai veche. A început, încă din liceu, să facă voluntariat în secția de Pediatrie a spitalului din Craiova, jucându-se cu copiii care petrec săptămâni și chiar luni în spital. I s-au alăturat și alți colegi, iar când și-au dat seama că pot face și mai mult, au organizat diverse evenimente – târguri caritabile, voluntariat la maratoane etc. – în sprijinul familiilor cu copii greu încercați sau pentru a-i sprijini pe oamenii care la rândul lor fac bine.
„Îmi aduc aminte cum a fost cu fratele meu”
Familia Ruxandrei a purtat, cu mai mulți ani în urmă, o luptă similară celei pe care astăzi o duc alte familii asupra cărora un astfel de diagnostic cade ca un trăsnet. Fratele Ruxandrei s-a vindecat, însă părinții n-au putut uita niciodată toată acea perioadă zbuciumată și și-au învățat copiii să facă în jurul lor bine, cât le stă în putere. Familia Gogoț produce astăzi legume sigure pentru consum în ferma de la Grădinari, din județul Olt, iar rodul muncii lor ajunge anual la zeci de familii care au nevoie de hrană sănătoasă pentru copii. Așa au ajuns și la secția de Onco-pediatrie din Craiova, iar de acolo acasă la copiii bolnavi, cu sau fără ocazii speciale, dar încărcați de daruri.
Acum visul Ruxandrei este să-i ajute și pe copiii mai mari, care au nevoie să nu uite de copilărie, dar au nevoie și de sprijin să poată să-și ducă visurile mai departe și să nu-și piardă încrederea și interesul pentru școală.

„Aș vrea să dau meditații copiilor care se află într-o situație delicată și au nevoie de pregătire pentru anumite examene, BAC sau Evaluarea Națională. Mi-aș dori să fac asta pentru că mi-aduc aminte cum a fost cu fratele meu. Era un copil foarte inteligent și este și astăzi. Doar că după ce a pierdut un an cu tratamentele și cu mersul pe la spital și așa mai departe, totul s-a pierdut. Pur și simplu s-a pierdut firul. Și atunci, când a fost pus în fața faptului împlinit, când a trebuit să dea examenul de Bacalaureat, mama nu știa încontro s-o mai apuce. Era conștientă că nu o să-l ia. Și atunci a apela la „N” profesori ca să lucreze cu el și toți l-au refuzat, pentru că îl considerau ca fiind un copil slab. Și nici un profesor nu-și asumă responsabilitatea să ia un copil slab, își doresc un copil care să aibă o bază, cu care să nu muncească mult. Fratele meu e la facultate acum. A reușit. Într-un final a găsit un domn profesor care a vrut să lucreze cu el, un profesor cu care am lucrat și eu ulterior și m-a ajutat și pe mine extraordinar de mult. Dar tocmai de asta am văzut cât de important este să ai pe cineva alături atunci când ești la nevoie”, explică tânăra cum s-a decis să întindă și sub altă formă o mână de ajutor.
Despre proiectele Ruxandrei puteți citi mai multe aici.

