
Ministerul Educației a publicat vineri, 11 iulie, ierarhia pe județe și în București a absolvenţilor claselor a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională și vor să se înscrie la liceu. Elevi care au trecut cu bine peste examenul de Evaluare Naţională 2025, sunt încercaţi acum de emoţiile înscrierii la unul dintre liceele mult dorite.
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere la liceu începe pe 14 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 21 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2025. La fel ca în anii precedenți, media de admitere se calculează exclusiv pe baza notelor de la Evaluarea Națională, fără a include media generală din gimnaziu.
Elevii vor completa, împreună cu părinții și diriginții, fișele de înscriere în această perioadă. Este perioada în care se introduc fişele de înscriere în baza de date computerizată, iar cei implicaţi în mod direct, în special elevi şi părinţi, au de verificat corectitudinea datelor din fişe şi corectarea eventualelor greşeli.
Specialiştii au făcut o serie de recomandări în legătură cu completarea fişelor de înscriere la liceu în 2025. Printre acestea se regăseşte ideea de a bifa cât mai multe opţiuni de licee dorite, astfel încât elevul să fie sigur că obţine înscrierea la unul dintre liceele dorite.
De asemenea, se recomandă completarea fişei de înscriere la liceu cu efectuarea unor alegeri oneste, respectiv să bifăm licee unde ştim că am avea şanse să fim admişi raportat la rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională 2025.
Ce se întâmplă dacă se fac greşeli în fişă
Elevii au posibilitatea de a verifica datele trecute în fişa de înscriere la liceu în 2025 înainte ca aceasta să fie înregistrată în aplicaţia informatică centralizată. În cazul în care se observă greşeli, elevii au la dispoziţie posibilitatea de a le corecta în baza de date computerizată, înainte ca fişele să fie listate.
Etapele admitere 2025
- 11 iulie – publicarea ierarhiei județene pe baza mediilor de Evaluare Națională
- 14 – 21 iulie – completarea fișei de înscriere de către elevi și părinți, în prezența dirigintelui
- 23 iulie – repartizarea computerizată în licee
- 24 – 29 iulie – depunerea fizică a dosarelor la liceul la care au fost repartizați
Acte necesare în dosarul de admitere
Pentru a-și asigura locul la liceu, candidații trebuie să pregătească următoarele documente pentru perioada 24–29 iulie, când se depun dosarele la unitățile repartizate:
- cererea de înscriere;
- copie după certificatul de naștere;
- copie după cartea de identitate (dacă este cazul);
- adeverință cu notele obținute la Evaluarea Națională și media aferentă
Ce urmează după depunerea fişei de înscriere
După ce depun fişa de înscriere la liceu, elevii au de aşteptat procesul care trebuie efectuat până pe 29 iulie 2025.

